Mircea Diaconu CERE INTERZICEREA DEFRISARILOR

1 noiembrie 2019 19:250 comments

Mircea Diaconu, candidat la alegeri prezidențiale 2019, are în plan interzicerea defrişărilor în România timp de 10 ani.

Candidatul la Președinție susținut de ALDE și Pro România, își dorește ca defrişările să fie oprite în România şi propune un embargo de zece ani în privința tăierilor de păduri.
Mircea Diaconu, candidat la alegeri prezidențiale 2019, declară că dorește să pună capăt tăierilor de copaci pentru a opri jaful şi crima.
“Zece ani nu trebuie să se mai taie nimic în România. Suntem foarte mulţi cei care gândim aşa. Este o chestiune de organizare şi cred că trebuie să începem să înfăptuim. Să ne strângem şi să cerem autorităţilor. Şi noi vom muri câte puţin odată cu moartea pădurii”, spune Mircea Diaconu într-un clip de prezentare.
“Dacă aceasta este paradisul şi averea noastră, şi cineva distruge aceste lucruri care sunt plămânul nostru, al tuturor, este o formă de atentat. Eu cred că cine ucide aşa ceva trebuie să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii. Nu mai e joacă şi se pare că la noi, după ce au început să omoare şi oameni, nu numai copaci, se pare că mai există o singură măsură extremă: un embargo de tăieri de cel puţin 10 ani, să poată să-şi revină pădurea. Desigur, tăieri de siguranţă, tăieri de sănătate a pădurii şi lemne de foc, fără discuţie. Dar atât! Şi aceşti oameni care fac averi uriaşe netulburaţi de nimeni, de zeci de ani, în ţara noastră, de nicun DNA, de nici un fel şi care primesc nişte amenzi ridicole, simbolice şi care ucid plămânii noştri, ai tuturor… nu ştiu ce se va întâmpla cu ei, măcar să rămână fără banii ăia pentru care ucid”, a continuat Diaconu, candidat la alegeri prezidențiale 2019.
Mircea Diaconu, în vârstă de 69 de ani, candidează ca independent, însă este susținul la alegerile prezidențiale 2019 de ALDE și PRO România.

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com