Nemeș Claudiu, viitorul subprefect USR de Alba

21 mai 2021 07:190 comments

Noul subprefect USR al județului Alba va fi actualul consilier județean Claudiu Nemeș, urmând ca fostul candidat al USR Alba la Senatul României, ex-liberalul Adrian Simion să ocupe funcția de consilier județean. De loc din Cugir, Claudiu  Nemeș este inginer și a absolvit Universitatea Politehnica din Timişoara, Facultatea de Mecanică. 

“Momentele critice pentru mine au fost Colectiv (2015) și OUG 13 (2017), atunci am simțit că a sta deoparte și a comenta nu va schimba cu nimic situația din politica românească și am decis să lupt pentru o Românie în care meritocrația să ia locul parvenitismului și analfabetismului, o Românie în care statul de drept să nu fie doar o definiție, ci o stare firească a lucrurilor.
Consider că drumul pe care l-am ales în politică mă responsabilizează și mă motivează în aceeași măsură, deoarece noi – Alianța USR-PLUS – suntem speranța generațiilor tinere, care vor „o țară ca afară”. Și nu pot fi responsabil și motivat stând doar pe margine, sau sperând ca lucrurile să se îndrepte. Din aceste motive, m-am hotătât să candidez pentru Consiliul Județean Alba. Avem nevoie de un suflu nou în societatea românească, avem nevoie de noi înșine, regăsindu-ne valorile care ne-au definit atâta vreme și care păreau pierdute pentru totdeauna.”, declara acesta la candidatura pentru un post de consilier județean. 
Acesta este practic a treia încercare a USR Alba de a-și impune un subprefect, după ce cu primele 2 tentative au dat-o în bară înaintând nume cu probleme în CV. La acest capitol, cazul Rașcovici conduce detașat…

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com