Numărul turiştilor care vizitează Alba este în creştere
În perioada 1.01-31.03.2013 în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat ) au fost cazaţi 15873 turişti, majoritatea în hoteluri (46,7%), urmate de pensiuni agroturistice (21,2% din total), înregistrându-se o creştere cu 11,5% faţă de perioada 1.01-31.03.2012. Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică din judeţ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 3 luni din 2013 a fost de 33157, mai multe cu 3,7% faţă de perioada corespunzătoare din 2012. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 2,1 zile (2,2 zile în aceeaşi perioadă din 2012).
În luna martie 2013 s-au înregistrat 5948 turişti, cu 553 (+10,3%) mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2012. Numărul de înnoptări înregistrate în luna martie 2013 a fost de 12508, în creştere cu 540 (+4,5%) faţă de luna corespunzătoare din 2012. Durata medie a sejurului în martie 2013 a fost de 2,1 zile, faţă de 2,2 zile cea înregistrată în martie 2012.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din judeţ în luna martie 2013 a fost de 14,9% (faţă de 16,6% în martie 2012), pe ţară înregistrându-se un indice de 16,2% (faţă de 18,9% în luna martie 2012).