Oamenii din Valea Lungă ameninţaţi să nu meargă la vot

29 iulie 2012 21:211 comment

La Valea Lungă, primarul PDL a sărbătorit înainte de referendum: a avut loc nunta copilului său, cu o seară înainte. Au fost artificii ca la Ziua Naţională şi un mega-concert cu interpretul bănăţean Luca Novac – care va veni şi la ziua satului, pe 15 iulie, de Sfântă Mărie.
Alegerile au fost supravegheate la Valea Lungă de deputatul PDL Clement Negruţ (care a trecut prin zonă), iar din partea PSD de către Marcela Dărămuş, preşedinta organizaţiei de femei a PSD Alba.
În faţa secţiei de votare din Valea Lungă s-au aflat temporar doi consilieri locali ai PDL, Petrean şi Şerbu – care au plecat după contestaţia reprezentanţilor USL.
Reprezentanţii USL au acuzat faptul că anumiţi oameni ai PDL au ameninţat oamenii să nu meargă să voteze la referendum.
Declaraţii:
Pensionară, 60 de ani: „Am fost la vot pentru o viaţă mai bună, să se facă ceva în ţara asta, să se nu se mai ducă copiii noştri în străinătate. Copiii au credite la bănci, n-au cum plăti, n-au ce mânca, vai de capul lor. Băncile sună, plicurile vin. Cine o vândut fabricile? Cine o făcut tot lucrul praf? Nepoata mea a făcut liceul şi n-are bani să meargă mai departe”. Cum vreţi să arate preşedintele României? „Eu vreau să fie un om cu suflet pentru ţară, nu pentru ăia care-şi umple buzunarele, ci pentru tot omul, să aibă tot omul ce mânca, să aibă tot săracul ce pune în blid la copil pe masă, şi atunci nu-şi mai dau în cap, nu se mai fură. Să le fie ruşine la toţi ăia care s-au gândit la buzunarul lor”.
Muncitoare, 50 de ani:
„De ce aţi mers la vot? Ce aşteptaţi de la un preşedinte al României?”
„Vrem o schimbare în bine. Vrem un trai mai bun şi servicii pentru cei mai tineri”.
„Ce aşteptaţi de la Guvernul României?”
„Nici nu aş putea să zic: locuri de muncă”.
„Sunteţi optimişti?”
„Da. Noi ăştia bătrâni, noi ne luptăm pentru tineret, să nu mai plece”.
Deputatul PDL Clement Negruţ: „A fost un referendum făcut după ureche, un referendum făcut în grabă, ilegal. N-aş folosi cuvântul lovitură de stat. A fost o încercare nereuşită a unora de a duce în derizoriu tot ceea ce s-a construit din 1990 până acuma, s-a reuşit parţial, dar eu spun prin faptul că românii nu s-au dus la vot de fapt au demonstrat că nu vor marşa niciodată pe tot ce înseamnă nerespectarea legii, indiferent cum îl cheamă pe preşedintele României, pentru că mai e un lucru foarte periculos pe care trebuie să-l înţelegem: oricând o majoritate ad-hoc făcută într-un parlament al României, că-i acuma, că-i peste câţiva ani, va putea genera o instabilitate politică de proporţii ca cea de acuma, adică oricând va putea suspenda un preşedinte pentru că aşa doreşte cineva…”
„PDL va respecta decizia de la referendum?”
„Categoric. Dar nici nu se pune în discuţie. Dacă va fi prezenţa de peste 50 la sută plus unu, aşa cum spun legile româneşti, întotdeauna PDL a respectat deciziile legale, constituţionale şi deciziile Curţii Constituţionale”.
Iulian Brok

1 Comment

  • da aveti dreptate USL(Dana deac cu diploma falsa de bac+trupa) au amenintat oamenii ca de nu merg la vot nu le mai da litru de ulei.
    Prin urmare cine nu a avut ulei acasa a fost musai sa mearga la vot.
    Informatii daca aveti nevoi de o diploma falsa de bac adresati-va doameni Dana Deac! Ea stie CUM SE FALSIFICA DIPLOME!!!

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com