PDL Alba boicotează referendumul din 29 iulie
Liderii PDL Alba au declarat, miercuri, că decizia adoptată la Bucureşti ca PDL să nu participe la vot a fost adoptată şi de organizaţia din Alba. „Nu vom participa la vot duminică. Acţiunile guvernului şi a preşedintelui interimar Crin Antonescu ne-au convins că cel mai simplu mod de boicota referendumul, care este o acţiune făcută la limita legii de Ponta şi Antonescu, este de a nu participa la vot. Transmitem şi acest mesaj membrilor şi simpatizanţilor PDL din judeţ. Nu am emoţii pentru judeţul Alba. E prea cald pentru a fi consideraţi proşti, şi noi şi cetăţenii, şi să mergem la o mascaradă de referendum pe care ni l-au impus Antonescu şi Ponta sub directa coordonare a lui Dan Voiculescu”, a declarat senatorul PDL, Alexandru Pereş.
Opinia lui Alexandru Pereş a fost împărtăşită şi de preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, care a spus că pentru prima dată nu va participa la vot, îndemnând oamenii să facă acelaşi lucru. „Să stea acasă, pentru că nu vrem să participăm la aşa ceva. E trist că cheltuim atâţia bani. Şi pentru ce? E o întrebare fără răspuns”, a declarat preşedintele PDL Alba, Mircea Hava. Deputatul PDL Clement Negruţ a fost în asentimentul colegilor, spunând: „Trebuie să reacţionăm în doi paşi. Primul, în 29 iulie să nu le dăm votul, iar al doilea pas în toamnă, să-i învăţăm ce este democraţia şi să-i trimitem în opoziţia care îi merită”.
Sorin Poparadu