PNL Alba: Modificările aduse Codului Rutier erau necesare
O modificare a Codului Rutier era necesară de mai mult timp, dar mai mereu o asemenea inițiativă a fost tergiversată, iar fostele guvernări s-au ferit să-și ia responsabilitatea unor măsuri tranșante. Ministrul liberal Radu Stroe a decis să își asume acest proiect spinos, dar important pentru societate, deoarece statisticile arată că este nevoie de o abordare nouă în ceea ce privește legislația rutieră.
Referitor la modificările care vizează Codul Rutier, putem spune că acestea erau necesare. Noua formă a Codului este supusă dezbaterii publice conform calendarului asumat inițial de către inițiator. Proiectul MAI este generat de interesul de a-i proteja mai bine pe cetățeni, fie ei conducători auto sau pietoni. De aceea, ministerul condus de liberalul Radu Stroe dorește un dialog real în societate pe tema modificărilor propuse, pentru a se calibra corect efortul legiuitorului de a atinge tocmai obiectivul prevenției și descurajării încălcării regulilor.
Statisticile anului trecut arată un total de 26.927 accidente rutiere soldate cu victime. Cauzele cele mai frecvente au fost: viteza excesivă, neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau consumul de băuturi alcoolice. Între aceste accidente, un număr de 10.513 (39,04%) au fost accidente grave, soldate cu 805 persoane decedate, 3.994 persoane rănite grav şi 10.125 persoane rănite uşor. Iată de ce era imperios necesară o revizuire a Codului Rutier, în sensul luării unor măsuri care să prevină tragediile de pe șoselele din România. În momentul în care există numeroase accidente, trebuie să devină o chestiune de siguranță a cetățeanului român, ca acesta să fie protejat printr-o legislație relevantă.
Modificările aduse Codului Rutier vizează punctual aspectele cele mai importante rezultate în urma analizelor făcute la nivelul MAI. Astfel, s-a luat în considerare faptul că, în marea lor majoritate, cauzele producerii accidentelor rutiere sunt imputabile în primul rând conducătorilor auto şi constau în viteză excesivă, oboseală, consum de alcool, neatenţie, neacordarea priorităţii în trafic, coroborate cu o necunoaştere a reglementărilor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.
Un alt aspect urmărit de ministrul liberal Radu Stroe este ca, prin modificările aduse, să fie redusă birocraţia prin simplificarea procedurilor administrative legate de înmatricularea vehiculelor, asigurând cetăţenilor servicii de calitate, transparente şi cât mai puţin costisitoare. Toate aceste modificări vizează situaţii a căror reglementare nu poate fi amânată.
07:57
CEI BOBATI, PLIN DE BANI, CU PILE O SA BATA JOC DE SI NOUA LEGE A CIRCULATEI.EI AR TREBUI SA DEA EXENPLU, DAR- NEMA CULTURA- CHIAR DE AU BANI(FARA MUNCA) SI CONDUC INSTITUTIILE STATULUI.