Potor şi Atanasiu cer parlamentarilor din Alba să voteze moţiunea de cenzură
Moţiunea de cenzură depusă de membrii USL este forma de sancţionare atât a modificărilor aduse legii Codului Muncii, pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, „care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români”.
Parlamentarii liberali Potor şi Atanasiu spun că angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii nu este specifică unui regim democratic, pentru că „procedura este forţată, ocoleşte dezbaterea parlamentară şi argumentele societăţii civile, nu serveşte nici interesele celor cărora se adresează, pentru că textul propus nu este în măsură a flexibiliza raporturile de muncă, mai ales într-o perioadă de criză”.
Cei doi liberali vor sancţiona această decizie deoarece angajarea răspunderii este doar parte a jocului de putere din sânul PDL, menit să-l păstreze pe Boc şi în funcţia de preşedinte PDL. În moţiunea depusă de PNL şi PSD se arată că ”angajarea răspunderii pe Codul Muncii afectează grav interesele salariaţilor şi angajatorilor”. Este posibilă creşterea instabilităţii salariaţilor români pe piaţa muncii, restrângerea dreptului constituţional cu privire la negocierea colectivă şi prelungirea timpului de muncă zilnic şi săptămânal.
Călin Potor şi Teodor Atanasiu fac un apel public direct către toţi parlamentarii de Alba să le susţină exemplul şi să taxeze greşelile actualului guvern incompetent.
Biroul de presă al PNL Alba