PP-DD Alba şi-a anunţat primul candidat: Dorin Şerdean
Dorin Şerdean, viceprimar al municipiului Alba Iulia, este primul candidat oficial al PP-DD.
În acest moment sunt discuţii între liderii PP-DD Alba pentru desemnarea celor mai buni candidaţi în judeţul Alba. În urma consultării membrilor din teritoriu au fost luate în considerare 10 nume de posibili candidaţi, membri ai PP-DD Alba, la care se adaugă 3 personalităţi cu care se poartă negocieri pentru a candida din partea PP-DD Alba.
Iată propunerile:
Colegiul de deputaţi nr. 1 Alba Iulia – Dorin Şerdean
Colegiul de deputaţi nr. 2 Sebeş-Blaj – propunere: Radu Roncea (consilier local Sebeş)
Colegiul de deputaţi nr. 3 Cugir-Zlatna – propuneri: Ioan Marincaş (consilier judeţean) şi Mihai Ursu (Gârbova) şi Vasile Sorin (preşedintele PP-DD Cugir)
Colegiul de deputaţi nr. 4 Aiud-Ocna Mureş – propuneri: Ioan Moldovan (consilier local Aiud, fostul director al Penitenciarului)
Colegiul de deputaţi nr. 5 Apuseni – propuneri: Dorin Pocol (consilier local Alba Iulia), Ioan Marincaş sau Marin Cenuşă (originar din Roşia Montană, consilier judeţean)
Colegiul senatorial nr.1 Alba Iulia-Cugir-Zlatna-Apuseni – propuneri: Cornel Comşa, Horaţiu Bibolar (consilier judeţean)
Colegiul senatorial nr. 2 Sebeş-Blaj-Aiud-Ocna Mureş – propuneri: Cornel Comşa, Ioan Marincaş.
În afară de Dorin Şerdean, „bătut în cuie” pentru colegiul nr. de deputaţi, celelalte sunt doar propuneri. În afară de aceste propuneri, liderii PP-DD Alba au discuţii cu „3 personalităţi ale judeţului care dacă vor accepta să candideze din partea PP-DD, vom deranja „blatul” dintre PDL şi PNL la nivel judeţean”, a concluzionat Cornel Comşa, preşedintele PP-DD Alba.
Candidaţii vor fi decişi cel târziu vineri, 19 octombrie.
Iulian Brok