Prefectul Ştefan Bardan, demis de Victor Ponta. Dan Simedru – posibil înlocuitor
Guvernul Ponta şi-a intrat serios în atribuţii încă din prima zi. Marţi, în cadrul primei şedinţe de guvern, premierul Victor Ponta i-a demis pe toţi prefecţii şi subprefecţii din ţară, inclusiv pe cei din Alba: prefectul Ştefan Bardan şi subprefectul Horaţiu Puiu, care fusese numit doar în urmă cu câteva zile. Încă din momentul în care a fost numit premier, Victor Ponta a anunţat că îi va demite pe toţi prefecţii şi subprefecţii din ţară.
În urmă cu câteva zile, foarte multe voci politice îi dădeau ca posibili înlocuitori ai lui Ştefan Bardan pe social-democraţii Ioan Dîrzu sau Ovidiu Jidveian. Totuşi, surse politice dau ca sigură numirea în funcţia de prefect a liberalului Dan Simedru, fost prefect al judeţului Alba în perioada 2008-2009, acesta fiind înlocuit în funcţie, în 2009, chiar de Ştefan Bardan.
Posibila numire a lui Dan Simedru în funcţia de prefect nu face decât să se adeverească zvonurile care spun că atât Ioan Dîrzu cât şi Ovidiu Jidveian vizează funcţii în noul guvern Ponta. (S.P.)
13:47
Dupa un mandat dominat de incompetenta si inactivitate
cel mai slab prefect de Alba este demis. Din pacate este
readus in functie unul care se remarca prin lipsa de actiuni
si prin vorba lunga fara finaltate. Dumnezeu sa ne ajute.
Despre respectarea legi nu poate fi vorba in cazul celor doi
si nu pt ca sunt incorecti sau corupti ci pentru ca sunt extrem de
puturosi. Unul preocupat cu vanatoarea ( cel care vine ) si altul cu statul sub
fusta primarului si a presedintelui de judet…