Primim de la cititori:Partidul Democrat Liberal a rămas ca o căruţă cu roţile dezumflate trasă de o „mârţoagă cu suspin”
Imediat după alegerile din PDL toată lumea printre care şi o serie de analişti politici s-au grăbit să afirme că înfrângerea Elenei Udrea de către Vasile Blaga reprezintă de fapt o dublă victorie, pe de o parte reconfirmarea sa în funcţia de preşedinte al partidului iar pe de alta o victorie asupra lui Traian Băsescu. Nimic mai fals, de fapt Vasile Blaga a căzut în capcana lingăilor din jurul lui şi a blondelor care-l „periau” spunându-i că este cel mai bun. Mult mai isteţi decât el au fost Adriean Vidianu şi Radu Berceanu care intuind ce se va întâmpla cu PDL-ul şi nedorind probabil ca ei să-i ţină lumânarea şi să-i pună parastasul, s-au retras pe nesimţite lasându-l pe Blaga să se bucure de această victorie amară. De fapt, dacă ne gândim la dezastrul alegerilor parlamentare din acest an când toţi deputaţii şi senatorii PDL au intrat în Parlament în urma redistribuirilor şi cu toate acestea Vasile Blaga a refuzat să se retragă de a mai candida la conducerea pertidului, ba mai mult, după spusele unor membri se pare că s-au folosit practici specifice alegerilor comuniste din 1946, cred că putem vorbi de o luptă politică inconştientă pe care el şi toţi cei care l-au indemnat, pentru a-şi vedea îndeplinite interesele, o vor deconta-o în 2016. Semnalele apocaliptice au început deja să apară astfel că în timp ce unii din greii partidului care şi-au făcut plinul, au trecut în espectativă, alţii au îngenunchiat în faţa adversarilor trecând din nou la putere. Mai nou, se anunţă şi alte mişcări ale unor membri care vor să se autosuspende din partid decât să se lase pe mâna actualului lider, care îi conduce lent dar sigur spre „cimitirul” politicienilor şi al partidelor. Este şi cazul europarlamentarului Cristian Preda, un politician vocal care lansează mereu idei deşi unele sunt opera gândirii creatoare ale „mamaiei cu breton”, femeia care a dorit să crească în ochii liderilor europeni „cufurindu-se” pe propria-i ţară şi pe liderii USL. Faptul că un politician ca domnul Cristian Preda se gândeşte să se retragă de sub tutela „buldogului” din Modrogan reprezintă o pierdere pentru partid, fiind un tânăr cu reale posibilităţi de afirmare în viitor. Prefer politicieni tineri dar nu dintre aceia cu „mucii în freză”, care să fie ajutaţi de oameni cu experienţă pentru a nu lua decizii cu efect de bumerang asupra lor şi a partidului. O altă remarcă ce nu poate fi trecută cu vederea este aceea că „amazoanele” care şi-au atins scopul, sfătuite să nu cadă şi ele în „păcatul” Elenei Udrea s-au conformat, acoperindu-şi în mod decent frumuseţile feminine incitante şi excitante, iar acum zâmbesc fericite în timp ce unele mai sarace cu duhul, în loc să evite pentru un timp apariţiile pe micul ecran sau dacă totuşi apar să-şi bage capul sub masă atunci când vorbesc, pentru ruşinea de a nu fi intrat în Parlament, totuşi apar în emisiuni tv. şi fără pic de „janoş herbak”, cum ar spune un udemerist, au tupeul să-şi dea cu părerea despre actuala guvernare.
Interesant este şi faptul că „sfioasele blonde” care pe de o parte s-au opus tacit părerii lui Traian Băsescu cu privire la ideea întineriri partidului cu un preşedinte şi o conducere nouă şi pe de altă parte, din invidie feminină, au început iar să-l „perie”, foarte discret, pe preşedinte ştiindu-se probabil cu musca pe „fundiţă” din perioada guvernării micuţului de la Cluj. Numai că „bătrânul lup de mare” care a înfruntat cu bărbăţie valurile de pe mările şi oceanele lumii este greu de păcălit de nişte şcolăriţe în clasa pregătitoare a politicii româneşti şi nu ar fi exclus ca în viitorul apropiat să auzim că vrăjile acestor „samante” pedeliste contravin legii şi trebuie să dea socoteală pentru abuzurile făcute.
Cât despre opoziţia pe care încearcă cu disperare să o facă, în numele partidului, Vasile Blaga ajutat de domnul cu broscoiul în gât sau de cel care-şi dirija grupul parlamentar cu degetul opozabil şi alţi câţiva rătăciţi din PDL, aceasta este mai degrabă o tragi – comedie de care nu se mai amuză nici florăresele din Piaţa „George Coşbuc”. Disperat că premierul nu-l bagă în seamă şi ofensat de afirmaţia acestuia că principala opoziţie o face PP-DD-ul, Vasile Blaga se zbate din răsputeri, în emisiunile televizate, să ne convingă – dar fără succes – că actuala guvernare este o catastrofă iar atunci când îşi epuizează aşa zisele argumente, recurge la cunoscutele formule de genul: Victor Ponta este un politician imatur, un plagiator etc. Mi-ar plăcea ca domnia sa şi alţi politicieni să-l plagieze pe primul ministru în privinţa limbilor străine vorbite, a interesului major cu care încearcă şi reuşeşte să rezolve problemele ţării. De asemenea, pentru domnia sa ridicarea tonului şi vocea apăsată ţin loc de argumente politice de care se amuză chiar şi moderatorii emisiunilor tv., lăsându-l în „plata domnului” să spună ce vrea că oricum nu-l bagă nimeni în seamă. Chiar recent, Vasile Blaga a primit o bilă neagră din partea CCR care a respins contestaţia PDL-ului cu privire la neconstituţionalitatea asumări răspunderii de către Guvernul Ponta a Legii de restituire a proprietăţilor confiscate de comunişti.
În concluzie, ca să îl şi laud, pot spune că Vasile Blaga a învăţat ceva de la preşedintele Traian Băsescu şi anume că întotdeauna atunci când nava se scufundă căpitanul pleacă ultimul de pe punte. Ceea ce nu a înţeles însă este că după ce – comandant fiind – ai dus la eşuarea navei, la revenirea pe uscat predai nava şi te retragi de la cârma echipajului. Prof. pensionar Eugen URSU, Alba Iulia