PSD vrea revocarea viceprimarului din Alba Iulia
Marţi, 10 iulie, de la ora 13.00, Consiliul Local Alba Iulia se va întruni în şedinţă extraordinară, convocată la solicitarea grupului de consilieri USL, pentru dezbaterea şi aprobarea unui Proiect de Hotărâre ce prevede revocarea din funcţie a viceprimarului Paul Voicu.
Cererea de convocare a şedinţei a fost semnată de 7 consilieri USL: Vasile Crişan, Bogdan Medrea, Horaţiu Clepan şi Ovidiu Jidveian de la PSD, respectiv Vasile Petric, Daniel Zdrânc şi Rareş Buglea din partea PNL. În aceeaşi şedinţă va fi ales şi noul viceprimar care va fi propus de social-democraţi.
„Având în vedere că suntem într-o situaţie de criză în care instituţia viceprimarului trebuie să fie o structură funcţională care să se bucure de încrederea cetăţenilor prin legitimitatea susţinerii politice în cadrul Consiliului Local solicităm punerea de îndată în aplicare a prezentului proiect de hotărâre”, se arată în cererea depusă de USL.
Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman, a declarat că liberalii îi vor ajuta pe social-democraţi cu semnăturile necesare pentru convocarea acestei şedinţe. „O să le dăm această mână de ajutor. Dacă acest proiect este fundamentat, este foarte posibil să îl şi votăm”, a afirmat Florin Roman.
Încercarea de schimbare a viceprimarului PDL vine după ce, la constituirea consiliului local Alba Iulia, PNL Alba a făcut o înţelegere cu PDL. Astfel, fiecare din cele două partide a obţinut câte un post de viceprimar. A urmat o perioadă în care PSD i-a atacat în public pe colegii liberali din USL, pe care i-a acuzat de trădare. Se pare că între timp lucrurile au fost discutate şi la Bucureşti, iar apele încep să se liniştească. În acest context PSD vrea revocarea viceprimarului PDL şi alegerea unui social-democrat.
Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că se pregăteşte o şedinţă extraordinară şi la Consiliul Judeţean pentru revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Alin Cucui (PDL). Pentru convocarea şedinţei Consiliului Judeţean Alba, PSD are nevoie de semnăturile a 11 consilieri judeţeni. (S.P.)