Recurs la Curtea de Apel Alba Iulia pentru inculpaţii arestaţi preventiv in dosarul contrabandei cu bijuterii de aur din Turcia

18 decembrie 2013 12:590 comments

Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia se află astăzi recursul declarat de 15 inculpaţi arestaţi preventiv,  în dosarul contrabandei cu bijuterii din aur din Turcia. Din 26 de persoane cercetate în acest caz, 11 inculpaţi au obligaţia de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile.

Grupul a fost destructurat de procurorii DIICOT, în 10 decembrie, când au fost efectuate 225 de percheziţii în Alba şi alte 29 de judeţe. Oamenii legii au audiat la sediul din Alba Iulia aproape 100 de persoane, iar pentru 11 din cei 26 pentru care au propus arestarea preventivă Tribunalul Alba a admis solicitarea. Miercuri, 18 decembrie, a fost programat recursul la această decizie. Inculpaţii sunt acuzaţi, în principal, de constituire grup infracţional organizat, contrabandă şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate. Aceştia sunt cetăţeni români şi turci din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Argeş, Timiş, Braşov, Alba, Arad, Oradea, Sibiu şi Suceava.

În judeţul Alba au fost efectuate trei percheziţii și au fost învinuite două persoane din Sebeș, patroni de magazine de bijuterii.

Au fost arestaţi preventiv inculpaţii: Lăcrămioara Simona Marcu şi Ioan Marcu (din Sebeş), Gheorghe Costea, Sedat Balkan, Gabriel Dull, Dumitru Ciobanu, Marian Ciobanu Victoraş Olteanu, Ion Daniel Petrache, Marius Jugăraru, Abdul Kadir Sagcan, Fakic Birol, Sertac Senel, Mert Niazi, şi Ioan Străuneanu.

Sunt cercetaţi în libertate, dar au obligaţia de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile: Tănase Siapte, Bagdasaryan Harutyun, Mircea Voina, George Gabriel Hruşcovschi, Florin Noice,  Dennis Laurenţiu Delcea, George Alin Ile, Radu Zecheriu, Dumitru Roman, Kosara Gheza şi Ozdemir Ahmet.

În urma acţiunii, au fost confiscate 67 kg de bijuterii.

Rețeaua de contrabandiști se află sub supraveghere de la începutul anului 2013 până în prezent, dar funcționează de mai mult timp, potrivit oamenilor legii. Gruparea este condusă de cetățeni turci de origine curdă. Aceștia achiziționau bijuterii la prețuri foarte mici, de la amaneturi pe care le transportau ilegal în alte ţări, unde le topeau, confecţionau bijuterii noi şi le reintroduceau, ilegal, în circuitul comercial.

Prejudiciul cauzat statului prin neplata de taxe vamale, accize, TVA și alte impozite se apropie de 2,5 milioane lei pentru cantitatea de bijuterii confiscată.

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com