Tariceanu-interviu devastator
Presedintele ALDE, domnul Calin Popescu Tariceanu a acordat un interviu pentru Mediafax in care face o radiografie de o acuratete desavarsita actualei situatii politice>Iata principalele idei:
- “E nevoie de un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipei guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competenţă care trebuie să recunoaştem planează asupra guvernului existent. Pentru acest lucru este nevoie de un vot în Parlament”
- “Este nevoie de un gest puternic, de forţă, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid şi de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzaţia mea este că în momentul de faţă Guvernul funcţionează, poate nu numai guvernul, instituţiile care ţin de administraţia centrală, funcţionează din inerţie”
- “Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit şi alte expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”, eu vreau să îi anunţ: colegii mei sunt vegetareni”
- “Eu nu vreau să plecăm în Opoziţie , dar dacă o să văd că guvernarea se poticneşte şi nu poate să ofere cetăţenilor ceva care să merite, să justifice continuarea guvernării, noi nu suntem dispuşi la infinit să cauţionăm promisiuni”
- Remaniere o faci din mers, o faci cu preşedintele, preşedintele poate să fie de acord sau poate să nu fie, (…) nu ai libertatea necesară pe care ţi-o acordă o restructurare pe care pe care o treci prin Parlament.
- Guvernul acesta nu s-a distins prin nişte acte de bravură sau realizări deosebite şi eu cred că a venit momentul să ne gândim la aceste chestiuni care ţin de realitatea politică.
- Eu am acordat foarte multă încredere colegilor noştri, pe baza promisiunilor care au fost făcute, dar această încredere, în anumite momente, începe să nu mai funcţioneze. De ce? Fie constat că există o agenda dublă, paralelă, fie o incapacitate de a transpune în practică angajamentele care s-au luat. Şi atunci trebuie să iei o anumită atitudine.
- Cei care gândesc că timpul rezolvă de la sine fac o mare greşeală, timpul nu face decât să agraveze probleme şi suntem în momentul de faţă confruntaţi cu o serie de situaţii la care nu poţi să mai dai nişte explicaţii care să fie credibile, ce poţi să spui după peste doi ani jumătate că niciun proiect major de infrastructură nu a pornit?
- Politic, mie mi se pare şi greşit, dai bani pentru funcţionarea serviciilor şi tai de la învăţământ, tai de la investiţii, fonduri europene cercetare, nu cred că a scăpat vreun minister fără tăieri. Iata interviul:
- “Este nevoie de un vot în Parlament. Aceasta este cea mai potrivită formulă politică”
Mediafax: ALDE a primit un răspuns din partea premierului Viorica Dăncilă cu privire la restructurarea guvernamentală. Premierului a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri, adică nu va ajunge în Parlament. Este ALDE mulţumit cu acest răspuns?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu sunt mulţumit cu acest răspuns şi am să vă explic despre ce este vorba pentru că am văzut în ultimele zile şi foarte multe comentarii neavenite, aprecieri că ALDE şantajează premierul sau PSD. Nu poate fi vorba de un astfel de lucru pentru că nu cerem nimic. Nu am cerut posturi guveramentale, avem. Nu am cerut alte poziţii sau avantaje care să poată să îndreptăţească folosirea acestui termen. Am avut însă o discuţie cu doamna premier în care, bazat pe experienţa mea de premier, i-am recomandat să încerce să gândească o restartare a guvernării, dar în ce sens, în sensul de a-i da posiblitatea să treacă din această defensivă în care se află Guvernul şi practic şi coaliţia, de o bună bucată de vreme, într-o situaţie de ofensivă. Pentru asta ar fi fost nevoie şi ar fi nevoie de câteva lucruri esenţiale: un program de guvernare regândit pe baza programului de guvernare care a fost votat în Parlament, o asumare a obiectivelor care se pot realiza până la termen, o propunere de noi obiective, o reformă a unor instituţii ale statului şi nu în ultimul rând o restructurare a echipei guvernamentale care să şteargă această impresie de lipsă de competenţă care trebuie să recunoaştem planează asupra guvernului existent. Pentru acest lucru este nevoie de un vot în Parlament. Aceasta este cea mai potrivită formulă politică, este prevăzută de altfel şi în Constituţie şi cred că este tribuna cea mai importantă pe care trebuie să o utilizezi dacă vrei să faci un astfel de gest politic.
Un astfel de gest politic ar fi presupus evident să stăm la masă şi să discutăm. Şi i-am propus doamnei prim-ministru, am rugat-o, să gândească un astfel de plan pe care să îl discutăm împreună şi să se gândească în acelaşi timp şi la majoritatea parlamentară de care are nevoie pentru ca un astfel de plan să poată fi înfăptuit. În momentul de faţă PSD şi ALDE avem 238 de voturi, numai cu 5 mandate peste minimum necesar de 233 şi sigur în viziunea mea este nevoie de o consolidare a acestei majorităţi parlamentare şi realizarea acestui vot fără emoţii pentru doamna premier.
În mod evident, în momentul de faţă, UDMR nu cred că mai poate fi adus de partea coaliţiei de guvernare şi atunci sigur că i-am recomandat să se gândeacă la alte soluţii. Aşadar, având în vedere şi propunerea de rectificare bugetară care a fost adoptată ieri prin OUG, şi care pentru mine este o formulă departe de a fi mulţumitoare, din contră sunt foarte nemulţumit de modul în care arată rectificarea bugetară, aştept cu şi mai mult interes ce intenţii are doamna premier pentru viitorul apropiat ca să putem restarta, nu ştiu dacă e cel mai potrivit cuvânt, activitatea guvernului şi a îmbunătăţi percepţia publică despre coaliţie şi despre guvernare.
“În momentul de faţă Guvernul funcţionează din inerţie”
Mediafax: Ce se întâmplă dacă pe 20 august PSD nu va onora cerinţele ALDE? Sunteţi pregătiţi de opoziţie?
Călin Popescu Tăriceanu: Este interesul lor, aş spune, în aceeaşi măsură cu al nostru de a face acest gest, dacă nu cumva e chiar mai mare, pentru că PSD poartă într-o mai mare măsură povara guvernării. Este un interes comun, cred că colegii din PSD trebuie să se gândeacă foarte serios pentru că ne aşteaptă trei scadenţe electorale.
Dacă vrem nu să ne mulţumim, aşa cum mi se pare mie în cazul PSD ca performanţa pe care vor să o atingă participarea la turul unu al alegerilor şi eventual intrarea în turul doi şi cu siguranţă pierderea alegerilor prezidenţiale, şi vor mai mult decât atât, câştigarea prezidenţialelor, sigur că şi în perspectiva alegerilor care urmează la anul este nevoie de un gest puternic, de forţă, care să arate hotărârea premierului, capacitatea de a fi liderul acestui partid şi de a fi liderul Guvernului, de a impune o linie de guvernare. Senzaţia mea este că în momentul de faţă Guvernul funcţionează, poate nu numai guvernul, instituţiile care ţin de administraţia centrală, funcţionează din inerţie.
Nu există o direcţie clară care să se fi dat şi pe care să o urmeze. Aşa se face că azi, când discutăm despre buget, observ un lucru şi vă spun că am mari dezamăgiri: de la preluarea guvernării în ianuarie 2017, au fost câteva deziderate pe care şi eu şi alţii le-am enunţat: să începem autostrada Ploieşti Comarnic- Braşov. Suntem la peste doi ani şi jumătate şi nu s-a întâmplat nimic. Am prevenit-o pe doamna premier că aceasta formulă de parteneriat public privat pe care a lansat-o la un moment dat nu poate să ducă la concretizarea acestui proiect. Îmi pare rău că am avut dreptate. Suntem azi exact cum eram în ianuarie 2017. Discut acum despre autostrada Piteşti-Sibiu care face parte din Cordinorul IV Paneuropean. Este o bucată esenţială care ar permite sudului României să se lege de Transilvania şi de Vest, de Europa Centrală. În momentul de faţă marea parte a ramurilor industriale din economie, cum e industria automobilului, sunt situate în sudul ţării. Această bucată de autostradă este ca un plămân prin care economia românească trebuie să respire. Unde suntem astăzi? În acelaşi stadiul în care eram în 2017 în care ni se spune că studiile de fezabilitate, care au fost făcute, dar care nu au fost acceptate de Comisia Europeană, ar putea să fie valabile pe baza lor să se demareze proiectul. Ei bine, Comisia Europeană nu şi-a dat acordul pe aceste studii de fezabilitate, care, dacă nu mă înşel, au o vechime de aproape 20 de ani. Nu s-au făcut alte studii noi. Şi stăm blocaţi, nu se mişcă nimic.
“Nu vreau să fac parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”. Colegii mei sunt vegetarieni”
Am discutat despre drumul rapid Piteşti- Craiova, esenţial pentru industriile care se găsesc la Craiova, pentru uzina Ford, nu se întâmplă nimic, am discutat despre autostrada care să lege Moldova de Transilvania, la fel nu se întâmplă nimic. Eu am un spirit practic mai dezvoltat decât al altora, dar nu cred că sunt singurul. Cetăţenii astăzi, în România, după doi ani şi jumătate de guvernare, de creştere economică, aş spune record, perioadă în care s-au mărit salariile, pensiile, a scăzut şomajul, există totuşi un grad mare de nemulţumire. Sondajele arată că peste 70% din populaţie consideră că România merge într-o direcţie greşită.
În condiţiile în care creştere economică, cresc salariile şi pensiile, şomajul e scăzut, înseamnă că în altă parte sunt cauzele acestei percepţii defavorabile privind actul de guvernare. Eu cred că trebuie făcut imperios ceva, dacă vrem să abordăm cu şanse alegerile viitoare şi este de interes comun acest lucru.
Îi rog pe colegii din PSD să se gândească foarte serios la acest subiect, care ne dă posibilitatea să mergem mai departe, nu să ne mulţumim să terminăm târş-grăpiş o guvernare. Ambiţia mea nu este asta. Pentru mine şi pentru colegii mei nu funcţiile în Guvern sunt importante. Nici pe mine preşedinte al Senatului, că am auzit că sunt critici care consideră că ALDE nu doreşte să iasă de la guvernare că eu am să îmi pierd funcţia de preşedinte al Senatului. Complet greşit nu vreau să parte dintr-o guvernare impotentă. Am auzit şi alte expresii de genul “câinele nu pleacă de la măcelărie”, vedeţi proverb savant din popor, e vreau să îi anunţ pe foarte mulţi că colegii mei sunt vegetarieni.
“Nu suntem dispuşi la infinit să cauţionăm promisiuni”
Mediafax: Iar vegetarienii pleacă în Opoziţie dacă nu se îndeplinesc cerinţele?
Călin Popescu Tăriceanu: Eu nu vreau să plecăm în Opoziţie , dar dacă o să văd că guvernarea se poticneşte şi nu poate să ofere cetăţenilor ceva care să merite, să justifice continuarea guvernării, noi nu suntem dispuşi la infinit să cauţionăm promisiuni. La începutul acestui an am discutat despre bugetul pe 2019 şi s-au făcut promisiuni şi din partea Ministerului de Finanţe şi din partea ordonatorilor principali de credit că vor fi capabili să consume banii pe investiţii. Ce s-a întâmplat vedem acum că s-au tăiat banii de investiţii, au promis că vor fi demarcate proiecte de infrastructură- proiectele de infrastrutură nu au pornit, vedem în schimb că suntem în situaţia în care se fac amputări masive la Educaţie, la Fonduri Europene, la multe alte ministere, cercetării. Eu când vorbesc de România viitorului trebuie să investesc bani în cercetare, noi tăiem peste 300 de milioane de lei de la cercetare.
Lucrurile acestea nu îmi dau confortul necesar nici mie şi nici colegilor să privim cu seninătate viitorul. Vă spun că mai degrabă sunt preocupaţi, nemulţumiţi, îngrijoraţi. Vreau să constribuim şi noi, împreună cu partenerii de coaliţie, aşa cum v-am spus, la o regândire, repornire a motoarelor acestei guvernări.
“O remaniere o faci din mers, o faci cu preşedintele. Doamna premier să înţeleagă că maniera de a duce targa pe uscat o perioadă este defavorabilă”
Mediafax: I-aţi spus premierului ce aţi spus acum, că aveţi sentimentul că guvernarea merge din inerţie?
Călin Popescu Tăriceanu Nu am o agenda dublă, ce v-am spus dumneavoastră i-am spus şi doamnei prim-ministru. Înr-o primă fază mi-a dat impresia că este de acord, că înţelege aceste necesităţi. Ieri să văd decizia lor din Comitetul lor Executiv de a nu proceda la o restructurare, ci de a merge la o remaniere, care este o diferenţă uriaşă. O remaniere o faci din mers, o faci cu preşedintele, preşedintele poate să fie de acord sau poate să nu fie, mai degrabă nu este de acord cu propunerile pe care le face doamna premier. Eşti de foarte multe ori la mâna lui, nu ai libertatea necesară pe care ţi-o acordă o restructurare pe care pe care o treci prin Parlament.
Aceasta manieră de a merge cu paşi mărunţi nu este o soluţie şi vă spun şi pe baza experienţei de 4 ani ca premier care spun că mi-a folosit la ceva, să văd cu mai multă claritate în momente cheie de a reda suflul acestei guvernări. Paşii ăştia văd că sunt calificaţi în presă şi ca un fel de înţelegere ascunsă între doamna prim-ministru şi Iohannis.
E adevărat că unii comentatori apreciază că lui Iohannis i-ar conveni foarte mult să aibă acest guvern condus de doamna prim-ministru în continuare pe poziţii în acest fel încât să aibă o ţintă în care să treacă şi în acest fel să îşi favorizeze propria realegere, dar cred că în acesta este un calcul pe are trebuie să îl facă şi doamna premier şi să înţeleagă că ar fi păcat ca această manieră de a duce targa pe uscat o perioadă este defavorabilă pe termen lung şi domniei sale şi partidului care îl conduce şi guvernării şi trebuie să ne gândim şi la cetăţeni.
Cetăţenii au aşteptări, poate aşteptările unorra sunt prea mari, poate nu sunt totalmente realiste, dar nu cred că trebuie să facem mai mult, guvernul acesta nu s-a distins prin nişte acte de bravura sau realizări deosebite şi eu cred că a venit momentul să e gândim la aceste chestiuni care ţin de realitatea politică. Şi până la urmă ştiţi cum se spune, percepţia este a doua realitate, iar percepţia publică nu este bună trebuie făcut ceva drastic pentru refacerea încrederii şi această încredere nu se poate recâştiga decât prin nişte acţiuni de amplitudine, nu mărunţişuri.
“Nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu buzele unse. Trebuie să alegi ce vrei să faci”
Mediafax: Cum arată un guvern mai suplu?
Călin Popescu Tăriceanu: Un Guvern mai suplu are un număr de ministere, acum sunt 24, cred că până în 20 de ministere se poate face oricând. Ar trebui redus masiv numărul de secretari de stat agenţii, care, evident, nu fac altceva decâst să ne demonstreze un lucru pe care îl ştim. Birocraţia are o capacitate extraordinară de a se regenera. Periodic trebuie luate măsuri de acest gen pentru a reduce volumul şi obstacolele pe care le crează o birocraţie foarte stufoasă şi nu aveţi grijă peste 5 ani – 10 ani o să ne trezim probabil într-o situaţie similară. Deci trebuie să ne luăm nişte măsuri chiar dacă ele nu sunt populare la nivelul organizaţiilor judeţene, pentru că ele pierd un post de ministru sau de secretar de stat. Lucrurile astea nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu buzele unse. Trebuie să alegi ce vrei să faci.
Mediafax: De ce nu aţi venit cu aceatsă propunere anul trecut când a fost o remnaiere mai amplă?
Călin Popecu Tăriceanu: Atunci au fost făcute nişte schimbări, dar care, după cum vedem, nu au dat rezultate. Şi acum sunt şi aceste termene care s-au împlinit. Eu am acordat foarte multă încredere colegilor noştri, pe baza promisiunilor care au fost făcute, dar această încredere, în anumite momente, începe să nu mai funcţioneze. De ce? Fie constat că există o agenda dublă, paralelă, fie o incapacitate de a transpune în practică angajamentele care s-au luat. Şi atunci trebuie să iei o anumită atitudine.
Mediafax. Cine credeţi că are o agenda dublă din Guvern sau cine credeţi că nu face faţă postului? Daţi nume de miniştri
Călin Popescu Tăriceanu: Nu aş vrea să fac lucrul acesta. O las pe doamna premier să vină cu aprecierile propria şi cu propunerile pe care le consider.
Mediafax: Spuneţi-mi cum aţi ajuns într-o alianţă cu Victor Ponta, ce înseamnă ca şi beneficii…
Călin Popescu Tăriceanu: A nu, staţi puţin, nu am ajuns încă, am făcut nişte discuţii cu Victor Ponta pentru că mie mi se pare în primul rând din punct de vedere politic că este nevoie pe scena politică românească de o forţă care să reprezinte o contrapondere la ceea ce este în momentul de faţă mişcarea de centru dreapta sau această aglutinare pe centru dreapta, PSD pare să fie prea puţin activ în a contracara politic această mişcare şi sigur că ne gândim fără doar şi poate şi la perspectivele electorale care ne aşteaptă anul viitor. Aşadar o consolidare a noastră cred că ar fi benefică ambelor forţe politice.
“Ar fi o necesitate imperioasă pentru doamna prim ministru ca să îşi consolideze majoritatea“
Mediafax: Aţi condiţionat sub o formă sau alta să rămâneţi la guvernare cu aducerea Pro România în arcul guvernamental?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, nu poţi să condiţionez acest lucru, eu cred că aducerea Pro România în arcul guvernamental ar fi o necesitate imperioasă pentru doamna prim ministru ca să îşi consolideze majoritatea de care are nevoie domnia sa şi partidul în Parlament. Cu cât ai o majoritate mai consistentă, noi avem cinci mandate peste numărul minim necesar, aceste cinci mandate sau cinci voturi sunt destul de subţiri pentru că la noi nu există o disciplină parlamentară cum există în alte ţări şi dacă ştii că ai 238 de deputaţi şi senatori, vin toţi la vot. La noi lucrurile stau altfel şi atunci sigur că dacă vor să… din câte am văzut nu vor să ia în considerare…
Mediafax: Nu vrea nici Pro România şi nu vrea nici PSD…
Călin Popescu Tăriceanu: Da, în fine acum să vă spun ceva, totul ar fi ţinut de o discuţie politică la masă în care fiecare vine cu argumente contra argumente şi eu cred că aici cei care sunt întâi, sau ar fi trebuit să fie cei din întâi interesaţi erau PSD, dar în fine, dacă nu vor e treaba lor, eu nu pot să le fac agenda sub nici o formă. Pot să am nişte păreri, pot să le spun aceste păreri şi le-am şi spus dar mai departe au maturitatea şi experienţa necesară să ia deciziile pe care le consideră.
Mediafax: Dar în aceste condiţii o restructurare guvernamentală în Parlament ar putea să se lovească…
Călin Popescu Tăriceanu: Cade, nu, din câte am văzut cade, doamna prim ministru a spus ieri după CEX că au hotărât să nu recurgă la această formulă ci să recurgă la o formulă atenuată, aşa de remaniere din mers, nu ştiu cum va funcţiona, cum va reacţiona preşedintele care nu are interesul să îi dea posibilitatea primului ministru să îşi revină, eu cred că vrea să o ţină în corzi, dar deci e un calcul pe care ar trebui să îl vadă şi cei de la PSD, aparent analiza noastră pare să difere destul de mult.
“Sunt dispus să îmi menţin candidatura. Doamna premier nu este într-o poziţie care să o favorizeze în sondaje”
Mediafax: Cum va funcţiona această campanie pentru prezidenţiale? În primul rând sunteţi dispus să vă menţineţi candidatura?
Călin Popescu Tăriceanu: Da, sunt dispus să îmi menţin candidatura şi mă bucur că deschideţi subiectul acesta pentru a vă mai spune ceva, am văzut o serie de păreri şi în presă şi din partea unor membrii din PSD că această propunere pe care am făcut-o doamnei prim ministru de a revigora guvernarea ţine de dorinţa mea de a îi impune o candidatură unică în persoana mea. Să ştiţi că am luat act de decizia PSD şi colegii mei şi eu de a avea propriul lor candidat şi am convenit că subiectul e închis, deci nu am mai discutat cu doamna prim ministru, i-am şi spus „Viorica, subiectul acesta pentru mine este închis, ai decis propria candidatură, eu am decis-o pe a mea, mergem mai departe”.
Cum se va desfăşura campania? Să ştiţi un lucru în coaliţie cu doi candidaţi care sigur că fiecare va avea propriul lui discurs, propriile lui abordări pe fondul unor neînţelegeri la nivel local între organizaţiile noastre nu presupune că situaţia se va îmbunătăţi. I-am spus acest lucru şi doamnei prim ministru şi altor colegi din PSD că trebuie să avem în vedere acest lucru, deci numai de asta nu am fi avut nevoie, de o înrăutăţire a relaţiilor la nivel local. În rest o să vedem cum o să decurgă campania, fiecare cu temele pe care le consideră importante să le abordeze cu stilul propriu.
Mediafax: A existat o analiză în ultimul an care arăta că o variantă mai bună ar fi un candidat unic al coaliţiei de guvernare, unde nu v-aţi înţeles?
Călin Popescu Tăriceanu: Iniţial am avut o discuţie cu doamna prim ministru, ţin să remarc un lucru, anul trecut exact pe vremea aceasta PSD anunţa că acceptă ideea unei candidaturi, ei bine cu doamna prim ministru am avut cu aproximativ o lună, o lună jumătate în urmă câteva discuţii care reliefau necesitatea realizării unor sondaje de opinie pentru a vedea care este cel mai bine plasat candidat.
În final doamna prim ministru mi-a spus că PSD nu poate să accepte decât o singură soluţie să aibă propriul candidat. Deci ideea cu sondajele le-am făcut degeaba sau aproape degeaba, nu le-am făcut chiar degeaba, ştim care este tabloul, din păcate domnia sa nu se găseşte într-o poziţie care să o favorizeze în viitoarele alegeri prezidenţiale, dar asta este decizia şi prin urmare aşa cum vă spuneam am luat act, nu pot să spun că sunt încântat, dar mergem înainte, viaţa aşa este.
Mediafax: Care este masa electorală care v-ar aduce o alianţă cu Pro România şi Victor Ponta pentru prezidenţiale?
Călin Popescu Tăriceanu: Dacă ne uităm în ultimele sondaje pe care le-am văzut chiar la sfârşitul săptămânii trecute dacă nu mă înşel, probabil că în momentul de faţă dacă am acumula susţinătorii celor două partide, am fi undeva la 15% dar asta înainte de a începe campania electorală. Eu cred că spre deosebire de doamna Dăncilă care evident se adresează cu precădere electoratului PSD, dacă stăm să ne uităm mai departe, dincolo de electoratul PSD un candidat al PSD în momentul de faţă nu poate să mai aducă alte voturi. Deci este plafonat de acest bazin electoral sau de limitele acestui bazin electoral, în timp ce eu care sunt plasat într-o altă zonă a registrului politic în zona liberală pot să aduc voturi şi din zona de centru şi din zona liberală de dreapta, deci consider că şansele mele sunt mai bune pentru a obţine un scor care să îmi dea posibilitatea să intru în turul doi şi apoi să atac bineînţeles câştigarea alegerilor prezidenţiale.
Mediafax: Şi atunci consideraţi că este un scenariu valid cel despre care vorbeaţi mai devreme şi anume o înţelegere între actualul preşedinte şi Viorica Dăncilă sau pur şi simplu nu a fost bine sfătuită? Cum vedeţi lucrurile dacă spuneţi că nu are nici o şansă?
Călin Popescu Tăriceanu: Eu sper împotriva semnelor care se arată ca acest lucru să nu fie adevărat, dar rămâne să vedem pe parcurs şi să verificăm cum evoluează lucrurile. Sunt lucruri care m-au pus şi pe mine pe gânduri, faptul că de exemplu nu am fost consultat în privinţa desemnării comisarului european, dar în schimb preşedintele a fost consultat, cu toate că preşedintele nu are nici un rol în desemnare, nici preşedintele senatului nu are vreun rol în desemnare, dar ca partener mi s-ar fi părut normal, un gest nu de curtoazie, aici e o chestiune dacă vreţi de bună funcţionare şi de consolidare a unei încredere care trebuie să funcţioneze între parteneri. Cam aici e problema.
“Mihai Tudose m-a solicitat să îi dau un sprijin şi i-am spus <<dragă Mihai, eu nu particip la jocurile de putere din PSD>>”
Mediafax: Revenind la PRO România, cum catalogaţi declaraţiile lui Mihai Tudose, au început atacurile înainte de să ajungeţi într-o alianţă, spuneţi că aveţi prea multe portofolii pentru ALDE şi nu sunteţi peţitor pentru PRO România.
Călin Popescu Tăriceanu: Domnul Tudose, în primul rând că în loc să se informeze de ce apare prin presă, putea să se informeze direct de la sursă, nu de la mine, ci de la colegul domniei sale Victor Ponta, în al doilea rând Mihai Tudose are o veche nemulţumire care datează de la începutul anului 2018, cânt preşedintele PSD-ului de atunci a hotărât înlocuirea lui ca prim ministru şi Mihai Tudose m-a solicitat să îi dau un sprijin şi i-am spus „dragă Mihai, eu nu particip la jocurile de putere din PSD, nu vreau să mă bag în aceste chestiuni, reglaţi-vă problema în interior, nu căuta sprijin la mine în afara partidului, partidul care te-a nominalizat trebuie să fie cel care te susţine sau ba”. Personal aşa îl înţeleg, dar sigur că politic cred că vrea şi el să se bage în seamă.
Mediafax: Făcând o evaluare a programului de guvernare, unde credeţi că nu au mai funcţionat lucrurile?
Călin Popescu Tăriceanu: Păi lucrurile nu funcţionează de ceva vreme datorită unei slabe capacităţii politice şi administrative a celor care sunt chemaţi să ia decizii, să ştiţi că un guvern nu este… sau şedinţa de guvern nu este un fel de altă şedinţă de Parlament într-un format restrâns, numai cu 25 de membri, la guvern lucrurile funcţionează în felul următor, se hotărăşte, se decide, asta face şedinţa de guvern, dar trebuie să ai marfă, trebuie să ai propuneri de hotărâre de guvern, trebuie să ai propuneri de legi, trebuie să ai propuneri de ordonanţe de urgenţă care să rezolve, să desfacă ghemurile încâlcite în administraţie, în multe din problemele cu care ne confruntăm. Vedem că lumea se plânge de birocraţie, de disfuncţionalităţi, sistemele publice funcţionează defectuos, sănătate, învăţământul, lucrurile astea nu poţi să stai şi să le priveşti aşa şi să vezi cum trece încet prin faţa ta ca o căruţă cum defilează problematică în timp ce oamenii de pe margine îşi clamează nemulţumirile şi de multe ori spun şi lucrurile concrete, deci toate problemele astea trebuie abordate.
Să ştiţi că cei care gândesc că timpul rezolvă de la sine fac o mare greşeală, timpul nu face decât să agraveze probleme şi suntem în momentul de faţă confruntaţi cu o serie de situaţii la care nu poţi să mai dai nişte explicaţii care să fie credibile, ce poţi să spui după peste doi ani jumătate că nici un proiect major de infrastructură nu a pornit? Eu nu ştiu ce să spun.
“Dai bani pentru funcţionarea serviciilor şi tai de la învăţământ, tai de la investiţii, fonduri europene cercetare, nu cred că a scăpat vreun minister fără tăieri. Politic dă prost”
Mediafax: În context, cu Eugen Teodorovici aţi vorbit despre rectificare?
Călin Popescu Tăriceanu: Da am vorbit, rectificarea să ştiţi că aşa pe cifre tehnic ok se închide, cum se închide? Păi tăiem de la ăia, nu ştiu ce, dăm la alţi. Politic mie mi se pare şi greşit, dai bani pentru funcţionarea serviciilor şi tai de la învăţământ, tai de la investiţii, fonduri europene cercetare, nu cred că a scăpat vreun Minister fără tăieri. Politic dă prost, nu ştiu ce o să spună cetăţenii despre o astfel de rectificare, dar până la urmă nu e numai problema ministrului de Finanţe pentru că el nu poate să decidă mersul politic al guvernului, el poate să încerce nişte pansamente să pună, dar dacă problema e mult mai amplă, dacă toată rana, de exemplu, sângerează e complicat, câte odată mai trebuie să faci şi nişte operaţii. Operaţiile astea sigur că trebuie făcute în general în primii doi ani de guvernare, nu te trezeşti cu trei luni înainte de o scadenţă electorală majoră că nu ai bani şi ce faci, ar trebui să pui nişte taxe? Păi cum să pui nişte taxe că nu e popular, le pui la anul, păi nici la anul nu e bine că avem la anul două scadenţe electorale, dar treaba asta nu este decât reflectarea unui fapt, un buget construit pe baze ştiinţifico – fantastice, nu poate să ducă decât la un rezultat de fiasco în momentul acela la scadenţă şi cam aici suntem.
Mediafax: Pe 20 august veţi anunţa ce decizie luaţi legaţi de rămânerea sau plecarea de la guvernare.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu cred că anunţăm pe 20 august pentru că în primul rând trebuie să fac o consultare cu colegii mei în forurile statutare, deci vom convoca cred că în primele zile ale lui septembrie delegaţia permanentă să hotărâm, Eu nu vreau să aibă doamna prim ministru impresia că stă cu spatele la zid, nu e asta ideea, eu încerc să ofer, să întind o mână şi să spun „cam aşa trebuie” şi le spun şi colegilor din PSD „treziţi-vă că suntem în ceasul al doisprezecelea, hai să facem ceva”. Interesul nu este să… e foarte simplu să spui <<nu merge, vă salut>>, dar eu încerc înainte de asta să le explic cum ar trebui să facem şi sunt mulţi de la PSD care înţeleg şi ei şi văd aceste realităţi şi cred că vor trebui să ia o decizie care să fie în acest sens.
Mediafax: Vă mulţumesc.