Teodor Atanasiu: În problema Roșia Montană guvernul trebuie să spună dacă e bun sau nu proiectul

20 octombrie 2013 08:554 comments

atanasiu

Senatorul liberal de Alba, Teodor Atanasiu a declarat că problema Roşia Montană trebuie tranşată de către Guvern, nu de parlament. Atanasiu a spus că ministerele de resort trebuie mai întâi să dea avizele, după care parlamentarii să se pronunţe doar asupra oportunităţii demarării proiectului Roşia Montană. Până în momentul în care se emit avizele atât opozanţii, cât şi susţinătorii proiectului au dreptate, crede liberalul, pentru că guvernul, prin instituţiile sale nu spune dacă proiectul minier este bun sau nu.
„Problema nu este la parlament, problema este la Guvern și Guvernul trebuie să ia decizia. Guvernul trebuie să ne spună, prin instituțiile abilitate ale sale dacă este toxic sau nu este toxic, dacă se încadrează în legea de mediu sau nu se încadrează în legea de mediu, dacă a fost sau nu protejat patrimoniul cultural, dacă a fost sau nu protejat patrimoniul istoric și așa mai departe. Deci parlamentul nu are și nu trebuie să aibă experți în așa ceva, parlamentul nu se poate exprima pe așa ceva, asta e problema guvernului. Parlamentul ar trebui să aibă un singur rol, să decidă politic. Ce trebuie să decidă? Astăzi vrem să ne consumăm o resursă epuizabilă sau mâine, peste zece ani, peste o sută de ani sau peste o mie de ani. O putem consuma oricând. Astăzi suntem amărâți, ni-i foame, trebuie să rupem un decalaj între noi și celelalte state europene și avem nevoie de bani sau nu, trăim destul de bine putem să lăsăm la urmașii noștri, poate le-o fi lor mai foame ca nouă și să trăiască ei bine atunci. Vorbesc foarte serios. Deci o resursă epuizabilă a unui stat se consumă atunci când decide poporul. Ori faci un referendum, ori întrebi reprezentanții lor, adică parlamentul, dar nu îl întrebi pe parlament dacă este toxic sau netoxic, că nu e treaba parlamentului, asta e treaba ministerului mediului să ne spună. Nu îl întrebi pe parlamentar dacă s-a prezervat bine sau prost patrimoniul istoric acolo, că habar n-am și nici nu trebuie să știu, e treaba ministerului culturii să ne spună și așa mai departe.
Eu am vrut să arăt ca asta este o problemă, că ceea ce se zbiară în Piața Universității sau prin alte locuri e o problemă tehnică, care țin de guvern și pe care guvernul trebuie s-o elucideze înainte de-a ajunge în parlament. (…)
Eu insist cu încă un lucru că este inadmisibil să discut despre oportunitatea de a consuma acea resursă acum dacă nu am toate avizele date de guvern pe proiect.
Parlamentarii nu au ce vota decât dacă proiectul e bun și ca să fie proiectul bun ne trebuie toate avizele. Și atunci discutăm aplicăm proiectul ăla bun azi sau mai târziu. Decizia rămâne la parlament dacă proiectul e bun. Și ca proiectul să fie bun trebuie să aibă toate avizele de la toate instituțiile abilitate. Dacă astăzi se dau toate avizele și ei ar reuși să cumpere terenurile nu au nevoie de niciun parlament să dea drumul la lucru. Eu guvern aș veni în parlament doar să întreb oportunitatea: pe un proiect perfect bun vreți să scoatem azi rezervele de acolo din subsol sau vreți altă dată mai târziu? Și pe asta să vorbească parlamentul.
Ca să termin cu astfel de discuții în care toată lumea are dreptate, dar tu n-ai rezvolvat problema, trebuie prima dată să faci o informare corectă și să dai toate avizele instituțiilor abilitate.
Fără avize nu are rost să mai vorbesc despre subiect pentru că nu se va întâmpla. Cu avize se poate întâmpla dacă ne dorim (n.a. parlamentarii). Cum s-ar putea să se poată întâmpla să nu ne dorim și să mai lăsăm aurul acela acolo. Eu unul îmi doresc să-l luăm acum, pentru că poporul român este într-o situație critică.”, a declarat Teodor Atanasiu.

4 Comments

  • Guvernul, daca a inaintat proiectul spre Parlament, este clar ca este de acord. Nici nu vad cum nu ar fi, cand e vorba de un proiect care ar genera un procent din PIB

  • pensionar sarac

    NU DE NOI DEPINDE CI DE INTERESE ECONOMOCE AL PUTERILOR MARI.CHIAR NE CREDETI PROSTI CA NOI AVEM IN CEVA CUVANT??????????????????????????????????/

  • DA pentru Rosia Montana!

  • DA PROIECTULUI DE LA ROSIA MONTANA E vremea ca autoritățile române să pună capăt in deciziei. Peste 30 de mine închise se bucură de interesul investitorilor, ceea ce ar putea însemna zeci de mii de locuri de muncă pentru minerii șomeri din România.Minerii din Rosia Montana s-au saturat sa astepte,vreau cu orice pret demararea proiectului!

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com