Teodor Atanasiu şi Ioan Dârzu caută soluţii pentru Ţara Moţilor
Luni candidaţii USL Alba pentru zona Apusenilor respectiv Teodor Atanasiu, candidatul pentru Colegiul 1 de Senat Alba şi Ioan Dârzu candidatul pentru Colegiul pentru Camera Deputaţilor 5 (Apuseni) s-au aflat într-o vizită în mai multe localităţi din Apuseni pentru a afla problemele oamenilor din această zonă. Şeful de campanie a lui Teodor Atanasiu, Florin Roman, a precizat faptul că cei doi candidaţi USL au avut întâlniri cu locuitorii din Câmpeni iar printre problemele semnalate de aceştia se numără: lipsa locurilor de muncă şi a investiţiilor, comisie de expertiză pentru a-i scutii pe aceştia de drumuri la Alba Iulia, modificarea legii referitoare la carnetele de moţ, modificarea codului silvic, subvenţiile pentru animale şi terenuri etc. Tot în cursul zilei de luni, Teodor Atanasiu şi Ioan Dărzu împreună cu echipele de campanii au avut întâlniri cu locuitorii din Bistr, apoi cu cei din Vadul Moţilor( unde au avut loc discuţii cu profesorii despre salarii şi drepturi obţinute în instanţa, lucrări la şcoli etc.)
l Sorin Poparadu