VICTOR NEGRESCU PLEDEAZA PENTRU DEZBATERE

12 noiembrie 2019 20:300 comments

Motive obiective pentru o dezbatere între candidații la alegerile prezidențiale:

➡️ Pentru democrație. La 30 de ani de la Revoluție să nu existe o dezbatere ar fi un dezastru pentru calitatea democrației românești. Practic se pune punct unui element central al dialogului democratic, dezbaterea de idei. Oare ce va mai urma după?

➡️ Pentru cetățeni. Oamenii trebuie să știe tot despre candidați, cu bune și cu rele. De aceea în Statele Unite de exemplu campania durează atât de mult. Nu poți avea un președinte cu “scheleți în dulap” iar dezbaterea ajută în a afla mai multe despre candidați. Oare sunt lucruri importante de ascuns de către anumiți candidați?

➡️ Pentru funcția de șef al statului. Președintele trebuie să reprezinte poporul. Trebuie să arate ce știe, să justifice ce a făcut și ce va face. A fugi de întrebările presei, câinele de pază a democrației, a fugi de dezbaterea cu contracandidatul, înseamnă să renunți la acest rol sau să consideri că nu trebuie să dai socoteală nimănui. Oare este bine să dăm toată puterea unui singur om?

➡️ Pentru tradiție. În democrațiile consolidate dar și în tânăra democrație românească dezbaterile între candidații la prezidențiale au jucat mereu un rol important. Această tradiție a generat încredere în mecanismul democratic. Neparticiparea la o dezbatere va duce la o scădere a participării la vot și va afecta încrederea în președintele României și instituții. Oare aroganța nu trebuie taxată la vot?

➡️ Pentru consecvență. Dacă în trecut solicitai o dezbatere, cum poți acum să fugi de ea. Înseamnă că ești nesigur pe tine, ascunzi ceva sau mai grav nu ești capabil să fii consecvent. Să ai în fruntea țării un om care este atât de schimbător ridică multe semne de întrebare. Oare aceste schimbări bruște de atitudine nu indică un risc?

Lista de argumente poate continua dar cel mai mult mă îngrijorează agresivitatea de care dau dovadă cei de dreapta care justifică cu tărie de ce trebuie mai puțină democrație. După cum puteți observa nu atac pe nimeni, nu sunt agresiv, menționez cu calm o serie de principii politice elementare. Istoria ne arată că orice pas înapoi în exercitarea democrației poate conduce la o anulare a altor reguli și norme democratice pe termen lung.

Ne putem aduce aminte și acum de dezbaterea între Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu. Cu bune și cu rele, oricare dintre ei ar fi putut atunci refuza dezbaterea, dar acest efort a ajutat majoritatea românilor să înțeleagă ce înseamnă democrația. Trebuie să le mulțumim pentru ce au făcut atunci și să le cerem scuze că la 30 de ani de la Revoluție, cineva se poate face responsabil de suspendarea democrației. Sper însă să avem o dezbatere reală și deschisă între candidații la alegerile prezidențiale.

 

PS: acest text este în primul rând despre principii. Nu pot accepta ca democrația și valorile europene să fie suspendate din rațiuni generate de calcule electorale indiferent de culoarea politică sau justificare. #consecvență.

Leave a Reply


WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com