Ziua în care românii au şansa unui nou început!

22 iulie 2012 16:580 comments

29 iulie – ziua în care românii au şansa să îl dea afară pe Băsescu, să îl facă pe acesta să plătească pentru tot răul făcut ţării. Tot ce trebuie făcut: la referendum se va pune ştampila pe „DA”. Prezenţa tuturor într-un număr cât mai mare la vot va însemna un nou început. Absenţa de la referendum va însemna, în mod sigur, aceleaşi certuri, scandaluri, mizerii aruncate în continuu la adresa românilor, umilirea viitoare a medicilor şi pensionarilor.
Regimul Băsescu a însemnat tot ce se poate mai rău: corupţie fără precedent, minciună fără limită, furt din banii publici pentru clientela politică a PDL şi sărăcie pentru milioane de români. Băsescu şi ai lui nu au plătit deloc, îmbogăţindu-se fără precedent pe timp de criză. 29 iulie, ziua referendumului, este Ziua Judecăţii! Este momentul ca românii să răspundă la întrebarea „Aţi trăit bine?”. A venit momentul în care România trebuie să aleagă: îl mai vor românii pe Băsescu şi pe gaşca lui de hoţi să ne conducă, să fure şi să ne umilească în continuare?
Românii trebuie să ştie că Traian Băsescu este cel care a decis tăierea pensiilor şi salariilor, chiar dacă existau alte opinii în Guvernul de atunci şi chiar dacă erau unii miniştri care nici măcar nu aveau cunoştinţă despre această decizie. Milioane de români au avut de suferit în urma acestor decizii. Au existat însă şi unii care au câştigat. Cei cărora nu li s-au tăiat banii pentru contracte oneroase şi care au prosperat în perioada de criză, datorită rolului lor de clientelă politică a PDL.
PDL a tăiat şi pensiile sub 1.000 de lei, prin introducerea plăţii asigurărilor de sănătate, tot la îndemnul lui Băsescu! Şi nu trebuie uitat cum a insistat Traian Băsescu pentru desfiinţarea a 70 de spitale, lăsând sute de mii de români fără acces imediat la servicii medicale! Ar trebui ca acum să se gândească fiecare cât de bine au trăit sub Băsescu pensionarii cu pensiile impozitate, bugetarii cu salariile tăiate, profesorii desconsideraţi, medicii ale căror spitale s-au închis, întreprinzătorii care au dat faliment, şomerii care au rămas pe drumuri! Şi vor continua pe aceeaşi linie, dacă românii îi vor mai lăsa să revină la Putere, dacă îl vor mai lăsa pe Traian Băsescu să facă jocurile de la Palatul Cotroceni.
Protejat, încurajat şi susţinut de Traian Băsescu, PDL a instituit, pas cu pas, ”statul mafiot” în România şi a făcut din corupţie un mod de viaţă pentru oamenii pe care i-a implantat în funcţii publice. Din cauza acestei corupţii au fost tăiate pensiile şi salariile, nu din cauza crizei economice. Clientela PDL s-a hrănit din banii publici, în vreme ce pensionarii şi bugetarii au fost obligaţi să acopere gaura lăsată în buget!
Regimul lui Traian Băsescu trebuie judecat pentru aroganţă, cinism şi incompetenţă. Pentru îndatorarea României cu 40 de miliarde de euro. Pentru că a instituit codul portocaliu de vremuri grele. Vremuri grele pentru o ţară întreagă şi vremuri extrem de bune pentru cei care, astăzi, strigă că democraţia este în pericol. Majoritatea românilor, după ani de zile în care ţara a fost măcinată în certuri fără sfârşit iar nivelul de trai a scăzut considerabil, nu-l mai vor pe Traian Băsescu.

USL Alba

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com