18 dintre traficanţii de etnobotanice reţinuţi marţi vor fi cercetaţi în arest
Judecătoria Deva a decis, la propunerea procuroriilor DIICOT Hunedoara ca din cele 28 de persoane învinuite de trafic şi consum de etnobotanice şi reţinute în urma percheziţiilor din Alba Iulia, Bucureşti şi alte patru judeţe ca 18 să primească mandate de arestare preventivă pe 29 de zile. Cele 18 persoane care vor fi cercetate în continuare în stare de arest sunt: Ispas Mircea – Marian (şeful grupării de traficanţi); Gheorghe Viorel – Marian Chirilă Antoniu; Jude Daniel– Sorin; Nojogan Ioan –Narcis; Nogojan Andrei – Sergiu; Grasu Gabriel – Alin; Trandafir Bogdan – Alexandru; Crăciun Cosmin – Ioan; Ştiucă Marian; Todoni Toni – Robert; Vagu Mircea; Hârbea Ioan – Emanuel; Dan Petru Lucian; Boboc Daniel – Andrei; Amălinei Alin – Cătălin; Marinescu Răzvan – Alexandru; Marinescu Cosmin – Dorin.
Trebuie amintit faptul că Brigada de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia condusă de comisarul Traian Berbeceanu a acţionat marţi (6 noiembrie) pentru destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membrii introduceau în ţară, comercializau şi consumau subtanţe etnobotanice.
S-au efectuat 25 de percheziţii la domiciliile membrilor grupării infracţionale, pe raza judeţelor Hunedoara, Alba, Timiş, Cluj şi municipiul Bucureşti, fiind vizate şi două „magazine de vise” care funcţionează pe raza municipiului Bucureşti şi 28 de învinuiţi au fost duşi la audieri la DIICOT Hunedoara.
Liderul grupării infracţionale a fost identificat ca fiind Ispas Mircea – Marian din Alba Iulia care, în perioada monitorizată în dosar, respectiv iulie – octombrie 2012, s-a aprovizionat cu astfel de substanţe din Spania, pe care apoi le-a comercializat altor dealeri sau subdealeri din municipiul Alba – Iulia sau din Timişoara, Sibiu, Bacău, Cluj – Napoca, Deva, Orăştie şi Bucureşti, aceste substanţe fiind redistribuite pe străzile din Simeria, Călan, Brad, Caransebeş, Reşiţa.
Pe parcursul activitatilor investigativ-operative, au fost interceptate mai multe transporturi ilicite de substanţe etnobotanice, fiind indisponibilizată cantitatea totală de cca 10 kg. De asemenea din probele administrate la dosar, a rezultat că în cursul anului 2012, membrii grupării au aprovizionat piaţa neagră cu cca 80 kg de astfel de sustanţe.
Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite 1.000 de pliculeţe şi 3 kg de etnobotanice, aparatură de porţionat şi etichetat, 1 pistol cu aer comprimat şi sumele de 80.000 de lei (800 de milioane de lei vechi) şi 2.000 de euro.
La acţiune au participat BCCO Alba Iulia, BCCO Bucureşti, BCCO Cluj-Napoca şi BCCO Timişoara, fiind cooptate şi efective ale IPJ Hunedoara şi IPJ Alba, iar pentru documentarea activităţilor infracţionale au acţionat subunităţile teritoriale ale DOS şi DGIPI.
Sorin Poparadu
01:05
Cine v-a dat dreptul sa le publicati numele?? Ati primit vreo autorizatie sau cu ce drept publicati voi numele lor??