258 de funcţionari publici şi personal contractual au beneficiat de servicii de formare
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru marchează la începutul lunii martie 2012 un an de implementare a proiectului “Creşterea capacităţii personalului din administraţia publică locală şi judeţeană de a furniza servicii publice de calitate şi de a contribui la dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru”, cod SMIS 15612, proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.
Activităţile principale ale proiectului constau în furnizarea a 18 sesiuni de instruire şi perfecţionare în cele 6 judeţe ale Regiunii Centru, în ocupaţiile: Manager de proiect, Expert achiziţii publice şi Director de program. Cursurile sunt susţinute de personalul specializat al ADR Centru, Agenţia fiind acreditată de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor ca furnizor de formare profesională în cele trei programe menţionate anterior. Programele de formare integrează conceptele de dezvoltare durabilă şi egalitate de şanse şi principiile asociate acestora. Cursurile se adresează funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală şi judeţeană din judeţele Regiunii Centru: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Ca urmare a parcurgerii acestor cursuri şi a promovării examenului de absolvire, participanţii obţin diplome de absolvire atestate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei.
”Pe parcursul primelor 12 luni de implementare ale proiectului, am reuşit să desfăşurăm cu succes toate cele 6 sesiuni ale cursului de perfecţionare în ocupaţia Manager proiect, 4 sesiuni ale cursului de specializare în ocupaţia Expert achiziţii publice, în judeţele Covasna, Alba, Braşov şi Sibiu, şi prima sesiune de desfăşurare a cursului de perfecţionare în ocupaţia Director de program, în judeţul Alba. 258 de funcţionari publici şi personal contractual din instituţiile administraţiei locale, judeţene şi centrale au beneficiat până în acest moment de serviciile de formare furnizate de ADR Centru prin acest proiect şi încă aproximativ 150 de persoane vor fi cuprinse în cele 7 sesiuni de formare care vor fi desfăşurate până la sfârşitul lunii iunie 2012”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
Durata de implementare a proiectul este de 18 luni, iar ţinta ADR Centru este instruirea a 360 de funcţionari publici şi personal contractual din administraţia publică locală şi judeţeană. Conform rezultatelor intermediare ale proiectului, această ţintă urmează a fi depăşită, datorită cererii mari în ceea ce priveşte participarea la aceste cursuri.
Sorin Poparadu