Agresorul lui Mircea Hava, condamnat la amendă penală
În anul 2009, la manifestarea „Tropote în ţara vinului”, un eveniment organizat în fiecare an de PDL Alba, Iosif Petraşcu, membru PSD, a provocat un scandal la adresa primarului Mircea Hava, în care a căzut victimă şi o altă persoană, Ştefania N. Dosarul penal instrumentat bărbatului din Miceşti a ajuns în instanţă, la Judecătoria Alba Iulia, în iunie 2010. Marţi, 27 martie 2012, a fost pronunţată o primă soluţie în acest dosar. Ioan Iosif Petraşcu a fost obligat la plata unei amenzi penale în valoare de 500 de lei. De asemenea, primarul şi cealaltă parte vătămată ar urma să primească câte 500 de lei daune morale. (S.P.)