AJOFM Alba caută soluții de creștere a numărului de șomeri -antreprenori
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Alba derulează proiectul „Şomer ANtreprenor? Se poAte! – ŞANSA” „ Servicii publice pentru ocuparea şi inovarea forţei de muncă, consultanţă şi sprijin pentru SPO din Regiunile Centru si Vest, în dezvoltarea de servicii noi pentru promovarea antreprenoriatului”. Demersul este pus în practică în parteneriat cu cinci organizații publice și private:.
Stagiu de învățare în Italia
Pentru a creste numărul somerilor care să înteleagă că este mai important pe termen lung să-și facă propria afacere într-un domeniu în care au sanse de reusită, decât să se multumescă cu o indemnizatie lunară de somaj pe o anumită perioadă, se face apel si la experienta serviciilor similare din statele Uniunii Europene. Soluții sunt oferite de partenerii italieni ai proiectului derulat de AJOFM Alba, în cadrul unui program de study tour, ce a avut loc în perioada 19-23 mai 2013, la Milano. La stagiul de învățare practică au participat specialiști din echipa de implementare a proiectului, de la Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Caraș -Severin, respectiv de la Tobimar Construct SRL Alba Iulia.
Pe parcursul vizitei de lucru la partenerii transnaționali au fost căutate cele mai bune soluții de management a proiectului, care să ducă la atingerea indicatorilor asumați de partenerii demersului. A fost analizat stadiul de implementare a proiectului și planificate activitățile viitoare. La finalul vizitei, participanții vor realiza documentele relevante care se vor constitui în mijloace de diseminare și învățare pentru specialiștii din echipa de management care nu au făcut deplasarea în Italia.
Pas spre consolidarea Serviciilor Publice de Ocupare
Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Domeniul major de intervenţie 4.1 „Intarirea capacitatii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare“.
România ca țară membră a Ununii Europene trebuie să-și consolideze propriile Agenții de Ocupare a Forței de Muncă, în calitate de Servicii Publice de Ocupare (SPO), prin furnizarea de servicii inovatoare, extinzând cooperarea de la nivel local, la nivel regional/inter-regional, național/european. Resursele furnizate de Fondul Social European reprezintă o astfel de oportunitate. Și nu ne referim doar la componenta financiară, ci și la resursele profesionale puse la dispoziție de instituții specializate din statele UE care au trăit deja experiența reformei serviciilor de ocupare a forței de muncă.