Alba Iulia: Din 1 aprilie intră în vigoare noul contract cadru

29 martie 2013 13:020 comments

medic site
Noul contract-cadru privind acordarea serviciilor medicale pentru 2013-2014, care va intra în vigoare luni, la 1 aprilie, prevede ca activităţi importante pentru medicina de familie prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice.

Prevenţia şi monitorizarea bolilor cronice rămân cele mai importante activităţi din agenda medicilor de familie, care rezolvă peste 70% din toată patologia populaţiei, aducând astfel economii în sistem prin costuri reduse.

Cea mai importantă modificare adusă de noul contract-cadru se referă la numărul minim de pacienţi pentru deschiderea unui cabinet de medicină a familiei, care a scăzut de la 1.000 la 800, o şansă în plus pentru medicii care îşi termină pregătirea şi intră în sistem.

Dr. Doina Mihăilă, preşedinta Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, a declarat că medicii de familie nu sunt de acord cu această prevedere, fiind de părere că defavorizează mediul rural, deoarece medicii vor veni în urban.

Noul proiect de act normativ stabileşte valoarea minimă garantată pentru fiecare pacient de pe lista medicului la 3,5 lei iar per serviciu – la 1,8 lei.

Valoarea punctului per capita, care a fost fixă în ultimii doi ani, va putea fi ajustată trimestrial, în funcţie de populaţia asigurată, iar medicii vor putea primi diferenţe în plus sau în minus.

Plata medicilor de familie se va face 50% pentru servicii şi 50% per capita, adică pentru numărul de pacienţi aflaţi pe listă. Plata în funcţie de performanţă rămâne un subiect de perspectivă, luat în calcul pentru următorul contract-cadru.

De asemenea, a fost introdusă telemedicina ca serviciu decontabil în medicina de familie.

Sursa agerpres

 

 

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com