Aleşii locali au avizat reactualizarea PUG Alba Iulia

19 decembrie 2012 17:231 comment

În ultima şedinţă a CL Alba Iulia, consilierilor locali le-au fost supus spre aprobare reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Alba Iulia, plan. Prezent la şedinţa de Consiliu Local, arhitectul Ioan Lăncrănjan, proiectantul general al lucrării a explicat în linii mari care sunt obiectivele acestei reactualizării a Planului Urbanistic General şi cum se va realiza amenajarea teriroriului administrativ al municipiului Alba Iulia în următorii 10 ani.
Studiu prezentat de acesta a fost realizat împreună cu Unitersitatea de Arhitectură “Ioan Mincu” din Bucureşti.
Potrivit arhitectului una din principalele motive pentru care Alba Iulia nu este în prezent atractivă pentru marii investitori este acela că avem o populaţie sub 100.000 de locuitori, respectiv 58.000, după ultimul recensământ. În studiu prezentat de acesta se are în vedere şi dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale Vinţu, Seveş şi Alba Iulia astfel încât cele trei să fie trasformate într-o aglomerare urbană arătând că în acest mod s-ar întruni numărul de 100.000 de locuitori.
Obiectivele prioritare ale reactualizări PUG Alba Iulia sunt următoarele:
Rezolvarea urbanistică a zonei centrale a oraşului, etapizat; Închiderea inelului de circulaţie şi transport Bd. Revoluţiei – str. Ion Lăncrănjan – Partoş; Închiderea inelului de circulaţie şi transport Bd. Republicii – str. Tudor Vladimirescu – Şoseaua de centură; Realizarea arterei de ocolire spre Zlatna – cu variantă din DN1, intrare în oraş dinspre Cluj, comuna Ighiu, DN 74; Realizarea centrului cultural; Rezervarea suprafeţei necesare realizării Sălii polivalente (zona Bazinului olimpic); Rezolvarea zonelor de agrement şi sport (comuna Ciugud); Rezolvarea unor locaţii pentru parcaje publice subterane sau multietajate; Conversia suprafeţei fostei unităţi militare de pe str. Lalelelor şi Valea Popii; Rezervarea coridorului necesar pentru viitoarea şosea rapidă (drum expres european); Realizarea a două noi pieţe agro-alimentare în cartierul Cetate; Protejarea zonelor naturale şi a elementelor de peisaj, protejarea zonelor construite valoroase, instituirea statutului de zonă protejată; Realizarea de trasee pentru biciclişti în oraş şi în jurul oraşului (reţele ciclo-turistice) pe malul Ampoiului, malul Mureşului; Asigurarea terenului necesar înfiinţării de spaţii verzi publice şi centre de cartier prin intermediul obligativităţii operaţiunilor de reparcelare în zonele de restructurare; Realizarea infrastructurii edilitare pentru zonele în care aceasta lipseşte; Conversia unităţilor militare din Cetate în funcţiuni universitare, administrative şi turistice; Înfiinţarea unui nou cimitir
Rezolvarea axului Bd Transilvaniei Cetate – cu propunerea Ansamblului Marii Uniri; Studiu reţele pluviale stradale (cu fonduri structurale), Rezervarea coridorului necesar pentru un traseu extravilan al magistralelor.

Planurile pot fi consultate de cetăţenii interesaţi la sediul Primăriei Alba Iulia iar în luna ianuarie autorităţile locale au programată şi o dezbatere publică cu toţi cei care doresc să îşi aducă aportul la elaborararea noului PUG.
Sorin Poparadu

1 Comment

  • MAFIA
    ESTE ACEA ORGANIZATIE CARE APARA INFRACTORII ADICA STATUL INSTITUTII DE CONTROL CARE APARA FIRME PRIVATE INFRACTORI CA ACESTA DIN ORADEA. Adevarata mafie nu sunt mafiotii ci aceea ce ii protejaza Mafia Crima organizata sunt instituriile statului care protejaza firme de infractori ca acestea TransRomCan SRL 1445 Begin, Saint-Laurent, QC, H4R 1V8, Canada firma de excroci Blvd. Stefan cel Mare nr.68, bl. D20, ap.8, Oradea 410437, BH, Romania Tel: 1 888 GRATIS 8 Tel: 0359 808 531 1 888 472 8478 Fax: 0359 452 723 Cell: 1 514 568 8051 Mobil: 0728 270 434 Fax: 1 866 906 3758 Email: info@pachete *editat*

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com