Dragă doamnă Maia Morgenstern,
Niciodată n-aş fi crezut că o să ajung să vă scriu eu, localnică şi mamă din Roşia Montană, o scrisoare dumneavoastră, o actriţă atât de apreciată şi celebră.
Să mă iertaţi, dar aici nu mai e vorba de un film sau de o piesă, cel puţin nu pentru mine şi copiii mei, aşa că nu pot să rămân doar un privitor. E vorba de viaţa noastră, pe care poate nu o cunoaşteţi aşa cum e.
Aş vrea să vă întreb câteva lucruri, ca de la mamă la mamă, ca de la om la om:
Dumneavoastră ştiţi că toată istoria acestui loc este legată numai şi numai de exploatarea aurului, din cele mai vechi timpuri?Şi că nu există alt “adevăr” despre Roşia Montană?
Dumneavoastră ştiţi că 90% dintre noi, cei care locuim aici şi ne zbatem în fiecare zi să avem ce pune pe masă copiilor, ne rugăm în fiecare seară să înceapă din nou mineritul la Roşia Montană, ca să avem un loc de muncă?
Dumneavoastră ştiţi că “salvatorii” Roşiei Montane, cu care v-aţi asociat, nu fac altceva decât festivaluri în care unii tineri derutaţi vin să se îmbete şi să se drogheze? Că vin şi ne cer găzduire şi apoi pleacă fără să plătească? Lor le-aş spune eu “Lăsaţi-ne în pace”.
V-au spus cei care au făcut filmul în care apăreţi că la final este o imagine cu cariera de cupru de la Roşia Poieni şi nicidecum cea de la Roşia Montană? Oare aşa se slujeşte adevărul?
Ştiţi că fata mea, care termină acum liceul şi învaţă bine, dar nu va putea să facă facultatea de medicină, aşa cum şi-ar dori, pentru că eu nu pot să o ţin în facultate? Am un salariu minim pe economie, primit de la Biserică, pentru că nu am nicio altă posibilitate să găsesc un loc de muncă aici în afara mineritului.
Ştiţi că băiatul meu de 14 ani a fost nevoit să plece de la seminarul teologic din Alba Iulia pentru că nu am mai avut bani să-l ţin la internat şi a trebuit să se mute la şcoală la Câmpeni, unde face zilnic naveta, fie iarnă, fie vară?
Doamnă Maia, eu ca şi toată ţara vă admir pentru ce faceţi în rolurile dumneavoastră. Nu am avut ocazia să vă văd pe scenă la teatru, dar v-am văzut la televizor şi în filme, iar de curând chiar în reclama aceea la cafea. Vă spun cu mâna pe inimă că acum speram să veniţi să ne cunoaşteţi, înainte să vorbiţi în numele nostru. Nu cred că aţi fost la Roşia şi cu siguranţă nu aţi vorbit cu nimeni dintre noi, pentru că pe la noi vorba umblă repede şi nu am auzit să fi ajuns pe aici.
Eu atâta vă rog: să nu vă lăsaţi manipulată de oameni care pretind că vor să ne salveze, că nu este aşa. Astea sunt vorbe mari, dar noi nu cu vorbe mari ne ducem zilele şi ne creştem copiii. Roşia Montană chiar ARE nevoie să fie salvată, dar e nevoie de mai mult decât filmuleţe lacrimogene care spun minciuni şi festivaluri hipiote, iertaţi-mi îndrăzneala.
Eu, ca şi ceilalţi locuitori ai Roşiei Montane, nu am nevoie de donaţii simbolice la televizor, ci am nevoie de un loc de muncă. Să mi-l dea statul, dacă poate, să mi-l daţi dumneavoastră, dacă puteţi, să mi-l dea cei care se opun mineritului, dacă pot. Dar eu ştiu că nu pot, că dacă ar fi putut ar fi făcut ceva concret pentru noi până acum. Doar aşteptam de 12 ani un răspuns de la mai marii ţării pentru acest proiect, iar de 6 ani de când s-a închis mina, noi cei de aici ne chinuim să supravieţuim fără niciun venit.
În loc de asta, cei care se opun mineritului ne transformă în subiect de film sau de festival. Am ajuns de râsul unei ţări întregi şi nimeni nu pare să–şi dea măcar seama de asta, pentru că toţi sunt prea ocupaţi să ne tot salveze.
V-aş spune că îmi pare rău că v-aţi rănit la ureche în timp ce aţi filmat acest clip sau cum se numeşte. Dar chiar şi noi, oamenii din Apuseni, ştim că actorii nu se rănesc cu adevărat în filme.
Noi însă răbdăm de foame cu adevărat.
În final, să ştiţi că tare mi-ar plăcea să ne vedem faţă în faţă şi să vorbim ca oamenii, poate aşa o să vă pot explica mai bine punctul de vedere al nostru, al celor care trăim zi de zi în Roşia Montană. Vă aştept la Roşia Montană.
Vă mulţumesc că mi-aţi citit scrisoarea şi vă doresc noroc şi sănătate, dumneavoastră şi celor trei copii pe care îi aveţi.
Cu admiraţie şi amărăciune,
Sanda Lungu
Localnică şi mamă din Roşia Montană