Călin Popescu Tăriceanu: „Experienţa îl recomandă pe Teodor Atanasiu ca preşedinte al CJ Alba”

7 iunie 2012 18:281 comment

Fostul premier al României, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat joi în judeţul Alba pentru a susţine candidaţii USL în judeţ şi în special pe candidatul Uniunii Social Liberale la preşedinţia CJ Alba, Teodor Atanasiu. Trebuie precizat faptul că Teodor Atanasiu a ocupat o perioadă funcţia de ministru al Apărării în guvernul Tăriceanu, considerat de foarte mulţi cel mai performant guvern din perioada post-decembristă.
Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Teodor Atanasiu au susţinut joi o conferinţă de presă în care fostul premier şi-a arătat toată susţinerea pentru candidatul USL la CJ Alba, Teodor Atanasiu.
“Sunt astăzi în Alba (n.a – joi) după ce am fost şi la Mureş. Sunt implicat în campania partidului meu şi a alianţei din care facem parte şi sigur că interesul este să ne susţinem şi să ne promovăm candidaţii. La Alba mă simt bine pentru că am fost de multe ori aici, suntem apropiaţi de colegul meu Atanasiu, am lucrat în aceeaşi echipă. Performanţa politică a organizaţiei de Alba şi a colegului Atanasiu este cea care m-a determinat să vin la Alba”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Fostul premier a făcut în cadrul conferinţei şi o scurtă radiografie a primei luni de guvernare Ponta. Tăriceanu a precizat că acest guvern are o misiune limitată în timp iar în concepţia USL, un guvern trebuie să aibă deplină legitimitate politică şi electorală, iar acest lucru nu se va putea obţine decât din toamnă. În acest sens, o prioritate a USL este organizarea de alegeri cât mai repede pentru a fi ales un parlament proaspăt şi cu o majoritate care poate degaja un guvern cu legitimitate deplină şi care să se poată aşeza la lucru şi să ia toate deciziile importante de care este nevoie. “Aceste decizii se referă la ieşirea din criza economică, în primul rând. Cred că în momentul de faţă, prioritatea numărul unu este stoparea declinului economic şi ieşirea din criză. Nu este o misiune uşoară”, a spus Tăriceanu. Fostul premier a adăugat că aceste decizii se bazează şi pe suportul administraţiilor locale, şi din această perspectivă, alegerea unor oameni cu experienţă este primordială. “La Alba, USL, PNL are un avantaj foarte mare pentru că domnul Atanasiu are o experienţă de om politic deosebită, atât parlamentară, guvernamentală, precum şi o experienţă managerială legată de mediul de afaceri, atâta vreme cât a condus AVAS-ul. De ce este important acest lucru? Pentru că în felul acesta poate să contribuie şi să facă diferenţa faţă de alte administraţii locale care se concentrează strict pe problemele de administraţie locală”, a precizat Tăriceanu.
În opinia fostul premier, administraţiile locale trebuie să ajute mediul economic, care dă locurile de muncă, iar CJ şi primăria pot atrage investitori, le pot face viaţa uşoară şi pot veni cu proiecte concrete de dezvoltare. Tăriceanu a adăugat că acum 16 ani, împreună cu Atanasiu, a reuşit să aducă Mercedes la Cugir, care s-a dezvoltat foarte mult, creând locuri de muncă. Parcurile industriale, incubatoarele de afaceri, pachetul de taxe şi impozite locale pe care administraţiile locale le pot aduce la un minim permis de lege, a spus Tăriceanu, sunt facilităţi pe care le pot crea administraţiile locale pentru dezvoltarea mediului de afaceri. “Atanasiu are o experienţă utilă locală şi la nivel guvernamental, are o deschidere către mediul de afaceri, dată, evident, de preşedenţia de la AVAS, unde a putut să ia pulsul la ce înseamnă întreprindere şi industrie de stat, precum şi cu mediul privat, întrucât AVAS-ul era însărcinat să ducă la îndeplinire privatizările din sectorul public. Alba are în persoana lui Teodor Atanasiu şi a lui Călin Potor doi oameni care pot să facă o echipă bună spre folosul judeţului şi municipiului, să demareze, pot spune, un alt demers al administraţiei către intensificarea activităţilor economice. Direcţia pe care merge domnul Atanasiu de dezvoltare şi locuri de muncă este esenţială”, a adăugat Tăriceanu.
Subiectul Roşia Montană şi Cuprumin nu a fost ocolit. În ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană, fostul premier a spus că în perioada cât a fost prim-ministru, nu s-a împotrivit proiectului, lăsându-l să evolueze. Tăriceanu a spus că în opinia sa, proiectul trebuie să îndeplinească trei condiţii: prima este din punct de vedere al protecţiei mediului; dacă proiectul corespunde celor mai pretenţioase criterii iar România are garanţii în acest sens, proiectul poate să fie eligibil. O altă necesitate, a spus Tăriceanu, în cazul în care se va putea, este ca guvernul să negocieze, să îmbunătăţească participarea statului roman în privinţa nivelulul redevenţelor şi a cotei de participare a statului în societatea de exploatare. O altă condiţie ce ar trebui îndeplinită pentru a se porni proiectul ar fi consultarea la nivel local, în care oamenii să spună da sau nu proiectului.
În cazul în care nu se va realiza proiectul, a precizat Tăriceanu, statul român are o problemă, pentru că ar trebui să se scotocească de un miliard de euro pentru a face lucrările de mediu pe ce s-a lucrat în trecut în exploatare.
În ce priveşte Cuprumin, în opinia lui Tăriceanu, eşecul se datorează incompetenţei ministrului Economiei din Guvernul Ungureanu, deoarece nu şi-au luat măsurile de protecţie necesare, mai precis un set de garanţii de bonitate a acestei firme.
După conferinţa de presă susţinută la Alba Iulia, Călin Popescu Tărcieanu a participat la o acţiune de susţinere a candidaţilor USL pentru Primăria şi Consiliul local Blaj. Sorin Poparadu

1 Comment

  • cetatean...

    Sintimbru : Atanasiu, Potor – porci taiati, lautari – inurma cu 6 zile …
    Atanasiu ameinitari locuitori Sintimbru/: ,,Vedeti voi, daca nu votati USL nu va mai dam nici un ban la comuna ,, … Il invit pe acest domn dupa 10 iunie sa lucreze si sa-si creasca porcii in S. Fabrica pentru a avea suficienti peste 4 ani …

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com