Colegiul militar, o instituţie etalon a învăţământului naţional
Colonelul Marcel Domşa este la conducerea Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din data de 11 august 2010. De precizat că actualul comandant este un fost elev al acestei instituţii; în perioada anilor 1980-1984 a urmat cursurile colegiului albaiulian. În acest an se împlinesc 93 de ani de la înfinţarea colegiului şi 413 ani de la intrarea triumfătoare a lui Mihai Viteazul (patronul spiritual al colegiului) în Cetatea Albei.
-Dle comandant, ce înseamnă pentru cariera dvs. să conduceţi această instituţie de învăţământ ?
-Pentru mine a conduce această instituţie reprezintă o onoare, iar pentru cariera mea, o încununare a realizărilor profesionale.
-La toate activităţile colegiului, pe lângă absolvenţii din ultimii ani vin şi numeroşi veterani. Cât de importantă este tradiţia acestui colegiu?
-Pentru noi tradiţia are o însemnătate aparte. Tradiţia înseamnă istorie, fapte ce vor rămâne peste eternitate, în cartea de aur a colegiului. Prezenţa, an de an, a veteranilor dă importanţă mai mare tradiţiei.
-Cât de atractivă mai este cariera militară în anul 2012?
-Anul 2012, la fel ca şi anii anteriori, a reprezentat un interes sporit din partea tuturor celor care au optat pentru a urma această instituţie de învăţământ militar şi nutresc o carieră militară. Candidaţii sunt mulţi, iar locurile puţine.
-În ciuda situaţiei actuale, când se înregistrează o scădere a populaţiei şcolare în România şi în judetul Alba, colegiul militar albaiulian rămâne o instituţie de prestigiu. Câţi candidaţi vin an de an să fie admişi la colegiul albaiulian?
-An de an ne putem declara mulţumiţi de prezenţa unui număr însemnat de tineri (peste 756) ce îşi încearcă norocul în instituţia noastră. Sigur că cei mai buni sunt admişi, dar putem concluziona că nu ducem lipsă de candidaţi.
-Ce se întâmplă cu elevii colegiului militar albaiulian după ce încheie cei 4 ani la Alba Iulia? Spre ce se îndreaptă absolvenţii colegiului?
-La finalizarea studiilor liceale militare, după 4 ani, elevii militari optează pentru una din academiile categoriilor de forţe: terestră, aeriană, navală (75%), ceilalţi dorind să devină ingineri militari, medici militari, ofiţeri de informaţii, iar unii dintre ei maiştrii militari. La finele studiilor liceale toţi aceştia susţin examen de admitere, unde ultima promoţie a reuşit în procent de peste 96%.
-Ce personalităţi au studiat în colegiul militar albaiulian?
-Mi-e greu să-i enumer pe toţi corifeii, dar pot să vă spun că unii au ajuns miniştrii în diferite guverne, comandanţi de armate, diplomaţi, medici, profesori etc.
-Vă mulţumim pentru aceste cuvinte şi La Mulţi Ani! Vivat Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”!
*Liceul Militar a început să funcţioneze în 1919 la Tg. Mureş. În 1940, din cauza războiului, sediul liceului a fost mutat la Timişoara, pentru ca în 1945 liceul să fie închis de regimul cmunist.
În anul 1975, prin eforturile autorităţilor judeţene de la acea vreme, liceul va fi reînfiinţat la Alba Iulia.
În cele 61 de promoţii, instituţia a fost absolvită de 6.300 de elevi.
Ca o recunoaştere a activităţilor desfăşurate în cadrul unor proiecte naţionale şi internaţionale, în mai 2006 Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia a primit titlul onorific de „Şcoală Europeană”, iar în martie 2007 titlul „Robert Schuman” pentru cea mai bună clasă a colegiului, fiind primul colegiu militar liceal cu acest titlu.
În 2012, Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” a primit, pentru a doua oară, titlul de Şcoală Europeană. A devenit astfel singurul colegiu din judeţ şi singurul colegiu militar ce a primit distincţia pentru a doua oară.
Conducerea colegiului a acordat o atenţie deosebită este acordată examenului de bacalaureat (promovabilitatea în acest an fiind de 100 la sută), îndrumării elevilor către alegerea carierei militare şi accederii într-o instituţie militară de învăţământ superior. De altfel, 96,59 la sută dintre elevi au fost, în acest an, admişi la academiile şi şcolile de maiştrii militari şi subofiţeri ale categoriilor de forţe ale armatei.
Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a primit confirmarea îndeplinirii standardelor de acreditare şi autorizare a funcţionării, prin care se atestă obţinerea calificativului „EXCELENT”, cu un punctaj de 95,808, la 24 de indicatori evaluaţi din totalul de 43, prevăzuţi în Hotărârea Guvernului nr. 1534/2008, privind aprobarea Standardelor de referinţă si a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar.
Iulian Brok