Comisarii de la CJPC Alba au efectuat 310 acţiuni de control în tot judeţul
În perioada 1-31 mai, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Alba a acţionat în sensul realizării obiectivelor şi strategiei privind politica de protecţie a consumatorilor.
Concretizarea activităţii CJPC Alba s-a făcut prin 310 acţiuni de control, în urma cărora s-au întocmit: 202 procese verbale de constatare a contravenţiei şi 108 procese verbale de constatare.
Cele 310 acţiuni de control ale CJPC Alba au fost finalizate prin întocmirea a 202 procese verbale de constatare a contravenţiei încheiate, astfel: produse alimentare: 121; produse nealimentare: 46; servicii nealimentare: 6; servicii alimentare: 26 şi servicii financiare: 3.
„O atenţie deosebită a fost acordată şi verificării operatorilor economici din localităţile aflate în afara reşedinţei de judeţ şi a celor aflaţi în mediul rural.
Măsurile luate în conformitate cu prevederile legale s-au bazat şi pe examinarea unor probe recoltate din loturi de produse asupra cărora au existat indicii că pot prejudicia viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor”, a declarat comisarul şef al CJPC Alba, Dorian Vuşcan.
Pentru eficientizarea acţiunilor de control s-a urmărit creşterea acţiunilor de control la producători, depozite en-gros.
Scopul acestor acţiuni a fost de a împiedica punerea pe piaţă a unor produse nesigure sau neconforme şi reducerea controalelor la operatorii economici care vând aceste produse.
Au fost oprite definitiv de la comercializare produse periculoase şi s-a procedat la distrugerea acestora, încheindu-se în acest sens procese verbale de distrugere.
Valoarea totală a mărfurilor comunitare neconforme controlate oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului era de 3433 lei.
Restul mărfurilor depistate cu abateri au fost oprite temporar de la comercializare şi s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.
Valoarea totală a mărfurilor extracomunitare neconforme controlate în perioada raportată oprite definitiv de la comercializare şi eliminate din circuitul consumului uman produse a fost de 1.280 lei.
Restul mărfurilor depistate cu abateri au fost oprite temporar de la comercializare şi s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate.
Pentru abaterile de la prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor s-a dispus operatorilor economici, şi sistarea temporară a prestării serviciilor (servicii alimentare, nealimentare, financiare) şi s-au stabilit măsuri specifice de remediere a deficienţelor sau de intrare în legalitate.
Valoarea produselor distruse cu menţionare în procese verbale de constatare a contravenţiei a fost de 277 lei, valoarea produselor distruse cu alte acte – 399 lei.
Valoarea totală a amenzilor aplicate în perioada raportată în luna mai prin 48 procese verbale de constatare a contravenţiei a fost de 78.000 lei. Valoarea vărsămintelor la buget (încasate operativ şi executări silite): 18.750 lei.
Crinela Toader