Locurile de muncă, lipsa unei minime dezvoltări a infrastructurii ori a unor perspective de dezvoltare pe termen mediu şi lung constituie o problemă cu care se confruntă multe comune româneşti. Totuşi, faţă de cele care nu găsesc soluţii de rezolvare, Roşia Montană, localitate cu 3.800 de oameni, stă pe un zăcământ de peste 300 de tone de aur şi aproape 1.500 de tone de argint. E drept, în afara proiectului minier, economia locală constă într-un atelier de prelucrarea lemnului, o societate de panificaţie şi vreo trei magazine. Jurnaliştii de la publicaţia Ring (www.ziarulring.ro) prezintă într-un articol situaţia de la Roşia Montană.
Rata şomajului în Roşia Montană depăşeşte 70%, iar primarul localităţii spune că este extrem de îngrijorat de ceea ce se va întâmpla în foarte scurt timp. „Rata şomajului a devenit critică la Roşia Montană după închiderea activităţii, în 2006, a exploatării de stat de la Roşia Min. De atunci, variaţiile au fost destul de mici. În zonă, singura companie care a mai făcut angajări este compania minieră (n.r. – Roşia Montană Gold Corporation). În alte părţi, e cam greu de găsit de lucru”, spune primarul Eugen Furdui. Potrivit acestuia, alţi investitori decât RMGC nu s-au anunţat în comună în ultimii ani. „La Roşia Montană sunt bine-veniţi orice investitori de bună-credinţă. Din păcate, am rămas cu sugestiile – n-am avut alţi investitori până acum, sperăm în continuare”, a adăugat primarul.
Fără alternative de dezvoltare
Spaţiu pentru investiţii este destul la Roşia, doar o parte mică din suprafaţa comunei fiind ocupată de proiectul minier. Agricultura nu e o variantă fezabilă: solul e sărăcăcios, iar creşterea animalelor se rezumă la câteva animale pe lângă casă. De altfel, cel mai apropiat centru de colectare a laptelui e la Alba Iulia, ceea ce înseamnă costuri prea mari pentru transport, mai ales că nu există nicio asociaţie în zonă. Altfel, loc de dezvoltare ar fi. „Din suprafaţa totală a comunei, doar 25% este afectat de proiectul minier, ceea ce înseamnă că pe o suprafaţă de 25%, unde există o licenţă de exploatare, nu se pot face decât construcţii industriale care deservesc proiectul minier. În restul comunei, pe 75% din suprafaţă deci, se poate desfăşura orice activitate”, precizează edilul. Dar până acum n-a mai venit nimeni.
Viaţa, schimbată de un loc de muncă
În condiţiile unei rate a şomajului extrem de mare, angajările temporare pe care le face RMGC pentru diverse lucrări de restaurare, întreţinere şi conservare sunt mană cerească pentru tinerii roşieni. La intrarea în galeria Cătălina – Monuleşti, în prezent în proces de restaurare, dăm de Constantin Furdui (foto), angajat temporar al companiei. Are 33 de ani, e miner şi a fost şomer câţiva ani, trăind din pensia părinţilor, după cum povesteşte cu ochii în jos. Povestea sa nu e singulară în zonă: a făcut şcoala profesională de minerit, s-a angajat apoi la Roşia Min, iar de la închiderea minei de stat, în 2006, n-a mai muncit decât ocazional, ca zilier. Blocat în şomaj, întreţinut de părinţi, tânărul nu şi-a permis să-şi facă planuri fireşti pentru vârsta lui – o familie, copii. „Unui copil trebuie să-i asiguri o viaţă bună. Nu poţi, pur şi simplu, să faci copii şi să vezi apoi cum te descurci”, a povestit el.
Viitorul tinerilor este legat de proiectul minier
Anul trecut, Constantin a fost angajat la RMGC cu contract de muncă pe perioadă determinată. Chiar şi aşa, a început să privească viaţa cu alţi ochi, pentru că a intrat din nou „în rând cu lumea”: aduce un salariu în casă. Începerea proiectului minier ar însemna pentru el să-şi poată planifica viitorul. „De 2.000 de ani, aici se face numai minerit – asta au făcut părinţii şi bunicii noştri, asta am învăţat şi noi. Dacă se putea face altceva, făceau alţii de mult. Dacă nu se face proiectul, nu ştiu ce va fi, nu mă pot gândi. Va fi foarte rău”, completează tânărul miner, spunând că nu s-a gândit niciodată la altă carieră: „Aici, la Roşia, este numai mineritul şi atât. La ce să mă gândesc?”. Pentru minerii din Roşia Montană nu există alternativă şi nu sunt singurii. „Sper că va ajuta Dumnezeu să fie bine. Criza şi-a spus cuvântul şi mineritul trebuie să-nceapă, şi nu numai la Roşia Montană. Părerea mea, ca miner: cred că trebuie să înceapă în multe locuri. Fără minerit e rău în România”, concluzionează Constantin.
Sursa Ring (www.ziarulring.ro)