Delegaţie guvernamentală din Turcia în vizită la Pakiv
O delegaţie de 18 persoane din Turcia s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute la Alba Iulia pentru un schimb de bune practici şi experienţă. Delegaţia a vizitat sediul asociaţiei Pakiv România
Reprezentanţii Asociaţiei Pakiv România a prezentat un istoric, anumite proiecte, programe derulate, o parte din reuşitele repurtate în ultimii ani în ceea ce priveşte integrarea comunităţii romilor în societatea românească. De la înfiinţare (în 2005), Pakiv a derulat programe de 15-16 milioane euro la cele 17 centre din ţară.
„Este un schimb de expertiză privind bunele practici, le-am exprimat proiecte şi programe, expertiză în domenii în care avem proiecte, Sănătate, Educaţie, Învăţământ, ţinând seama că Turcia ar putea intra în parteneriat cu asociaţia noastră”, ne-a declarat Gruia Bumb, preşedintele Pakiv România.
Delegaţia din Turcia a cuprins reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Familiei şi Politicilor Sociale, Uniunea Municipalităţilor și Camerei de Comerţ din Turcia. (I.B.)