Dorin Sandea: „Putem spune că suntem pregătiţi pentru noul an şcolar”
– Care este situaţia avizelor sanitare acum la început de An Şcolar?
– Procentual, din cele aproximativ 550 de clădiri de şcoală în care se vor desfăşura cursuri – 143 centre bugetare cu personalitatea juridică, iar restul arondate sau structuri (cum le zicem) – deţin autorizaţie un procent de aproximativ 70%. Sunt în curs de autorizare încă circa 10-15%. Există o problemă cu documentele pentru şcolile din zonele izolate, unde apa curentă, apă potabilă – spălat pe mâini, WC-ele cu apă curentă sunt greu de realizat. Nu este canalizare, nici reţea de aducţiune judeţeană şi fântânile sunt aproape inexistente, pânza freatică e la mare adâncime, nu se poate ajunge, sunt zonele izolate.
Efectivul din şcolile fără autorizaţie, cu altfel de probleme extraordinare, este doar în jur la 5% din totalul elevilor care sunt şcolarizaţi în judeţul Alba. Deci 95% dintre elevi se găsesc în şcolile cu aceste condiţii, pentru că autorizaţia sanitară de funcţionare are ca punct nevralgic apa curentă şi grupurile sanitare cu apă curentă. Cele două condiţii sunt esenţiale. Cine nu le are, nu are autorizaţia, poate să fie şcoală model, dotată cum se spune Neckermann, dar aceste două condiţii sunt esenţiale.
– Mai sunt alte situaţii speciale?
– Nu există astfel situaţii. Noi şi cu clasa pregătitoare avem grijă pe cât se poate, cu ajutorul primăriilor la care am apelat, este în competenţa lor să amenajeze toate aceste clase, peste 200 de clase pentru învăţământul din clasa pregătitoare, să aibă toate grupuri sanitare, şi dacă se poate să ia măsuri chiar cu corpuri sanitare la dimensiunea copiilor sau diferite amenajări care trebuie făcute special pentru ei.
– Personalul didactic este suficient pentru aşa-numita clasă zero?
– Personalul didactic este asigurat, este format, inclusiv în zonele izolate unde nu sunt clase compacte pentru clasa pregătitoare şi se lucrează simultan la clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, deci în condiţiile unor efective foarte reduse de copii, chiar şi acolo există învăţător calificat format sau care a intrat într-un curs de formare, cursul acesta se va finaliza după ce au făcut 8 ore pe zi timp de 5 zile, deci 40 de ore. Au fost 6 astfel de grupuri care s-au desfăşurat deja, urmează acum să-şi continue pregătirea pe sistemul on-line şi intră într-o evaluare finală prin care obţin şi credite transferabile care ţin de formarea continuă, peste 30 de credite din cele 90 pe care trebuie să le realizeze în 5 ani. Deci există un sistem pus la punct care s-a derulat în Alba şi prin care noi asigurăm formarea tuturor învăţătorilor care vor preda la aceste clase pregătitoare, inclusiv mobilierul în marea majoritate a şcolilor. Există una-două întârzieri, cu mobilierul, măsuţă şi scaun adaptat pentru clasa pregătitoare. Aşteptăm să ne intre şi materialul didactic special pentru ei. Sigur că lucrări mari de investiţii nu sunt în judeţ în derulare, în schimb lucrări curente de igienizare, de reparaţii curente, cu sprijinul primăriilor care au în competenţă cheltuielile materiale şi curente pentru şcoli.
– Atunci putem spune că suntem pregătiţi?
– Putem spune că suntem pregătiţi, şi că luni, în 17 septembrie, în judeţul Alba poate începe şcoala cu succes, şi urăm tuturor copiilor şi părinţilor succes în noul an şcolar!
În judeţul Alba sunt aproximativ 55.000 de elevi şi 4.700 de norme didactice.
Iulian Brok