Elevi germani în vizită la Colegiul Naţional „HCC”

24 septembrie 2012 15:050 comments

O delegaţie a Colegiului Kreutzgasse din Koln se află în aceste zile la Alba Iulia. Elevii şi cei doi dascăli (Irene Falterbaum şi Helmut Cremer) sunt găzduiţi de Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”.
Este important de spus că, în ultimul an, elevii colegiului din Koln (bilingv, cu materii predate în germană şi franceză) au posibilitatea de a alege să viziteze un oraş din Europa: de această dată elevii au ales Alba Iulia deşi pe lista de oferte se mai aflau oraşe din Spania (Barcelona), Italia (Santorini) sau Grecia. Elevii germani se informează privind istoria, politica şi economia oraşului şi aceste subiecte vor constitui o probă la Bacalaureatul lor.
Să notăm că la Colegiul Kreutzgasse se pot susţine două bacalaureate: în limba germană şi în franceză.
Elevii germani vor fi ajutaţi să se informeze în privinţa oraşului de către elevii din clasele a XII-a de la HCC (cu care au schimbat mici cadouri). Grupul a fost întâmpinat de o mică echipă din care au făcut parte cei doi directori ai colegiului albaiulian, prof. Valer Cerbu şi prof. Sorin Schiau, de asemenea o elevă vorbitoare de limba germană: Ileana Dan (XII B).
Profesorii Irene Falterbaum şi Helmut Cremer (directorul adjunct al colegiului din Koln) şi translatorul german Florina Zielinski (originară din Alba Iulia) s-au întâlnit şi cu prof. Rodica Andronescu, discutând posibilitatea unor schimburi între elevii Colegiului Naţional HCC şi elevii Colegiului Kreutzgasse.
După ce au vizitat Muzeul Naţional al Unirii, Biblioteca Batthyaneum şi Cetatea Alba Iulia, elevii germani vor vizita, în zilele următoare, Camera de Comerţ şi două societăţi comerciale din Alba Iulia, precum şi oraşele Sibiu şi Cluj.

Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com