Fenomenul zvonistic ridicat la rang de instituţie de stat?
O posibilă definiţie a zvonului poate fi descrisă ca pe un mesaj, o informaţie neoficială şi neverificată ce se doreşte a fi autentică, având caracter de noutate despre o anumită situaţie, fenomen sau eveniment produs, pe cale de a se petrece, care circulă cu mare rapiditate prin diverse canale de informare. Zvonurile au caracter neoficial, tendenţios, neverificabil sau greu de verificat în timp scurt. De regulă sunt de mare interes, de actualitate, se transmit de la o persoană la alta prin viu grai, este un amestec de adevăr şi fals; zvonurile se bucură de mare interes din partea publicului, au un grad mare de credibilitate, fiind aşadar foarte nocive. (…)
Practica a dovedit că anihilarea zvonurilor este imposibilă şi de ceea se pune problema diminuării efectului lor prin conturarea unui complex de măsuri, şi anume:
-prevenirea colectivităţii asupra posibilităţii apariţiei unor zvonuri şi a efectelor nocibe ale acestora
-folosirea de argumente concrete, verificabile, asupra realităţii
-informarea corectă a colectivităţii în legătură cu situaţia corectă existentă
-verificarea informaţiilor înainte de a fi difuzate.
În timpul şi ulterior evenimentelor din decembrie 1989, cei interesaţi în a distruge structura statului român au recurs masiv la războiul electronic şi psihologic.
Dacă imediat după decembrie 1989 nu s-ar fi acţionat atât de perseverent şi din păcate, cu atât de mult succes (din partea celor din străinătate, şi uneori din ţară, care au urmărit distrugerea structurilor statului român), astăzi am fi avut ordine, economia nu era distrusă, industria nu mai era o grămadă de fier vechi, nu mai aveam o şcoală cu profesori umiliţi, nu aveam tâţia hoţi, delapidatori, nu s-ar mai fi vândut ţara pe bucăţi, nu ar mai fi sărăcie şi nu am mai avea atâtea datorii pe care numai Dumnezeu ştie cine le va mai putea plătit, nu am mai fi reprezentaţi în Europa de oameni „ce îşi poartă mintea în traistă şi în cap tărâţe, şi când vin în ţară aleargă porcul după ei”.
În perioada celor 20 de ani ai tinerei noastre democraţii, graţie „iluştrilor” noştri conducători, producţia industrială a scăzut cu peste 50% prin distrugerea obiectivelor economice, s-au pierdut aproape în totalitate pieţele de desfacere a produselor româneşti, furtul s-a ridicat la nivel de politică de stat, minciuna şi corupţia la nivel de lege, privatizările sub-evaluate, iar muncitorii rămaşi pe drumuri, înfometaţi, cu datorii uriaşe, iar pensionarii marginalizaţi, aduşi la nivel de siperare.
În asemnea condiţii au fost etalate non-valori cu un grad de cultură submediocru, ridicate la nivel de oameni politici şi conducători în diferite domenii economice şi sociale. Nu s-a luat în seamă că statul dă diplome, nu dă şi cap, iar cultura se asimilează doar prin muncă şi nu prin relaţii suspuse.
Rămân în speranţa că de data asta poporul român va reuşi să-şi aleagă conducători capabili să-i reprezinte cu demnitate, fiindcă România a dat lumii întregi somităţi intelectuale şi nu ciurucuri de care îţi este ruşine să-i priveşti în ochi.
Este bine să luăm în seamă că foamea rupe legea, iar legea celor ce conduc destinele acestei ţări să facă tot ce pot pentru a preveni producerea acestui dezastru.
Dacă am greşit şi supărat pe cineva spunând doar păreri personale îmi cer scuze imouse de buna creştere.
Valeriu Ciobanu, pensionar, Alba Iulia