Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului PANTÁNASSA este la Catedrala Reîntregirii

15 martie 2013 15:023 comments

100_1750Astăzi, la ora 14:30, Icoana Maicii Domnului PANTÁNASSA a ajuns la Catedrala Reîntregirii. Câteva sute de credincioşi au aşteptat încă de la ora 13:30 sosirea Icoanei care a venit de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos (Grecia). IPS Irineu însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi au oficiat o slujbă în cinstea acestui eveniment, înconjurând cu icoana și Catedrala Reîntregirii împreună cu sutele de credincioși prezenți .

Aceasta este o icoană pictată pe lemn, copie a icoanei făcătoare de minuni PANTÁNASSA, vindecătoarea de cancer, de la această mănăstire, donată bisericii parohiei ortodoxe din cartierul Orizont.

Icoana va rămâne la Catedrală, spre închinare, până mâine, după care se va face o procesiune cu icoana la Biserica Memorială Mihai Viteazul, la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Alba, icoana este cunoscută ca vindecătoare de cancer, iar apoi la Biserica Sfântul Nicolae din Micești. După aceea procesiunea va continua cu ducerea icoanei la Biserica „Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama” din cartierul Orizont unde va și rămâne.
“Invităm pe toţi preoţii şi credincioşii noştri să ia parte la această bucurie duhovnicească, acum înainte de începutul Postului Mare. Maica Domnului PANTÁNASSA – ÎMPĂRĂTEASA TUTUROR să ne binecuvinteze, să ne mângâie cu al său har, să ne ocrotească şi să ne întărească în toate zilele vieţii noastre” a declarat părintele Sabin Vodă.

Programul procesiunii

Vineri, 15 martie 2013
– 15.30 – Psaltirea Maicii Domnului, citită la strană de elevi şi studenţi teologi
– 18.00 – Pavecerniţa mică şi Acatistul Bunei Vestiri
– 19.30 – Psaltirea Maicii Domnului, citită la strană de elevi şi studenţi teologi

Sâmbătă, 16 martie 2013
– 08.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur în Catedrală
– 10.00 – Întâmpinarea icoanei şi procesiune în jurul Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia
– 10.20 – Cuvânt de întâmpinare rostit de către Pr. Florin Botezan
– 10.30 – Paraclisul Maicii Domnului PANTÁNASSA – strana bisericii
– 12.00 – Procesiune cu icoana în Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Alba
– 13.30 – Primirea icoanei în Biserica Sfântul Nicolae din Miceşti
– 15.00 – Procesiune cu icoana Maicii Domnului PANTÁNASSA în cartierul Orizont
– 16.00 – Primirea icoanei în Biserica „Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Grigorie Palama” şi cuvânt de întâmpinare rostit de către Pr. Sabin Vodă
– 16.30 – Paraclisul Maicii Domnului PANTÁNASSA şi Vecernia cu litie – Grupul Psaltic „Lumină Lină”, condus de prof. Laurenţiu Truţă

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com