Începe procesul de validare a primarilor

19 iunie 2012 15:050 comments

Alegerile locale au trecut iar judecătoriile încep procesul de validare a primarilor.
La Judecătoria Alba Iulia, în 28 şi 29 iunie 2012 vor avea loc 15 şedinţe de judecată privind validarea unor mandate de primar.
Şedinţa de judecată pentru validarea primarului din Alba Iulia, Mircea Hava, a fost programată pentru 21 iunie, iar cea privind validarea primarului din Cugir, Adrian Teban, în 19 iunie.
Totuşi există şi cazuri în care procesul de validare va întârzia deoarece la dosarele de validare nu au fost depuse rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic.
La judecătoriile din Sebeş, Aiud, Blaj şi Cîmpeni, majoritatea şedinţelor de judecată vor avea loc în cursul acestei săptămâni. Există, însă, şi aici situaţii de amânare pe motiv că nu au fost depuse rapoartele menţionate.
Potrivit legislaţiei, validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a carei rază teritorială se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.
În ce priveşte, consiliile locale în Alba acestea se vor constitui în cursul săptămânii viitoare. Prefectul Dan Simedru a emis, luni, ordinul de convocare a consiliilor locale.
În cazul Consiliului Judeţean, convocarea se va face în termen de 3 zile de la depunerea jurământului de către preşedintele ales Ion Dumitrel, în faţa preşedintelui Tribunalului Alba şi a prefectului. Jurământul va fi depus doar după validarea preşedintelui de către Tribunal, iar termenul în acest caz este tot de 20 de zile de la data alegerilor. Foarte posibil şi Consiliul Judeţean va fi constituit în cursul săptămânii viitoare. (S.P.)

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com