Inculpaţii din dosarul Pomponio rămân în continuare în arest

11 martie 2012 12:470 comments

În dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul Pomponio”, la termenul de judecată din 8 martie a început administrarea de probe, în cauză fiind audiat primul martor. Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 29 martie, când va continua cu audierea martorilor.
Cu privire la cei 4 inculpaţi judecaţi în stare de arest preventiv, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul Conţan Dorin Nicolae şi cererile celorlalţi inculpaţi arestaţi de liberare provizorie sub control judiciar. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia de respingere a cererilor de liberare sub control judiciar nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată anterior, din 09.02.2012, au fost audiaţi cei 4 inculpaţi judecaţi în stare de libertate. Cu privire la cei 4 inculpaţi judecaţi în stare de arest preventiv, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar şi a dispus faţă de aceştia menţinerea măsurii arestării preventive. Recursurile inculpaţilor împotriva acestei hotărâri a instanţei au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei în vederea citării celor 4 martori propuşi de D.I.I.C.O.T. Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com