Întâlnire a grupurilor de acţiune anticorupţie

12 februarie 2012 11:100 comments

Marţi, 14 februarie, începând cu orele 13:30, la sediul Instituţiei Prefectului, în sala „Mihai Viteazul” va avea loc cea de-a treia întâlnire a Grupurilor de Acţiune Anticorupţie. Grupul de lucru este format din reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor din domeniile educaţie, sănătate şi financiar, iar dezbaterea de marţi are ca temă problematicile anticorupţie. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi Consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate”, implementat de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în parteneriat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”. „Un astfel de grup de acţiune are un rol important în prevenirea şi combaterea corupţiei, iar Instituţia Prefectului acordă tot sprijinul necesar în vederea asigurării durabilitaţii şi continuitaţii Grupurilor de Acţiune Anticorupţie”, a declarat Ştefan Bardan, prefectul judeţului Alba.
Adrian Contor

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com