IOAN FLOREA CĂTRE FIRMA DE DESZĂPEZIRE: „Gunoiul nu este zăpadă”

15 februarie 2012 14:430 comments

În cadrul conferinţei de presă a PSD Alba, vicepreşedintele partidului a acuzat în termeni duri modul în care s-a făcut deszăpezirea la Alba Iulia. Acesta a precizat că este total anormal ca după o zi de ninsoare să fii blocat total în Alba Iulia. În opinia acestuia, de vină este municipalitatea, care a angajat o firmă cu utilaje învechite, care nu fac faţă situaţiei şi care este nespecializată în deszăpezire. „A fost un mod defectuos de realizare a deszăpezirii. Vinovată se face primăria, care a angajat o firmă fără utilaje de deszăpezire şi nespecializată. Le transmit că gunoiul nu este zăpadă, îţi trebuie utilaje specifice, moderne, nu tractoare U60 şi ifroane produse înainte de revoluţie şi care sunt depăşite în acest moment. Cred că primăria ar trebui pe viitor să angajeze pentru acest serviciu firme mai abilitate. Să fi fost manager la o firmă şi să ies cu asemenea utilaje mi-ar fi fost ruşine. Dacă ningea trei zile, tractoarele U60 rămâneau blocate în zăpadă. Din nou autorităţile au fost luate prin surprindere…”, a declarat Ioan Florea.
Miercuri, în Alba Iulia era încă o aventură, deşi nu mai ningea de 2 zile, să găseşti un loc de parcare sau să circuli pe anumite străzi secundare. Omătul împins de utilajele de deszăpezire de pe carosabil a format pe marginea arterelor troiene de zăpadă iar şoferii ce se încumetă să parcheze în asemenea locuri o fac pe propria răspundere, riscând să rămână blocaţi. Firma de deszăpezire a început ieri să ridice mormanele de zăpadă, dar fără a face faţă cu mare succes. Autorităţile locale au precizat că ridicarea mormanelor de zăpadă din oraş reprezintă în acest moment o prioritate. Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com