Ioan Petrulea Gligor are 40 de ani şi este angajat la Crucea Roşie Franceză. A participat la intervenţii mai speciale în afara Franţei: la un foarte grav accident de metrou la Madrid, în războiul din Siria. Ar fi dorit să ajungă şi la Fukushima în Japonia să-i ajute pe localnici după accidentul nuclear, dar până la urmă echipa franceză nu l-a avut în componenţă.
Echipajele auto de la Crucea Roşie franceză patrulează permanent pentru a veni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate, a celor fără casă, a celor bolnavi: echipajele oferă cafea, ceai, sandwich-uri, haine, încălţăminte, asistenţă medicală primară; unii sunt duşi la cantinele sociale, alţii la azilurile de noapte, iar cei bolnavi sunt duşi la spital.
Dar cum a ajuns Ioan Petrulea în Franţa, la Crucea Franceză?
Ca pe mulţi alţi români, nevoia, traiul greu din ţară l-au împins să plece în locuri unde pâinea se câştigă mai uşor, unde oamenii sunt respectaţi pentru ceea ce fac şi pentru ceea ce sunt.
Ioan Gligore Petrulea a plecat din Vinţul de Jos în anul 2009. Prima destinaţie a fost Italia. La Torino, Ioan Petrulea a lucrat într-un marchetino (adică un magazin ceva mai mare). Se plătea 5 euro pe oră.
După un timp, românul nostru a decis să încerce experienţa românilor din Spania, unde conaţionalii noştri sunt mai bine priviţi. A lucrat un timp în oraşul San Sebastian. La primul control al autorităţilor, omul nostru a aflat că nu fusese angajat cu acte: lucrase „la negru”.
A fost nevoit să plece de aici şi a ajuns în Franţa, în localitatea Pau: „Aici am observat ca mulţi alţii că lumea e respectabilă şi solidară”.
„În Franţa, Crucea Roşie este o organizaţie imensă: suntem cam peste tot, îngrijim, ajutăm, oferim îndrumare pentru persoanele străine sau fără domiciliu: oferim ajutor persoanelor bolnave, locomotoriu sau celor cu boli psihice. În Pau, eu mă ocup de toate persoanele de naţionalitate română, spaniolă şi italiană. În momentul de faţă avem în jur de 20 familii de romi din regiunea Blaj-Alba Iulia de care ne ocupăm. Şi-au creat nişte barăci insalubre unde locuiau cu familiile: copii, femei, adulţi”, explică Ioan Petrulea.
Ioan Petrulea Gligore consideră că nu noi, oamenii, suntem cei care ne alegem destinul; în schimb, noi îl putem urma sau îl putem schimba. În ţară nu a lucrat în domeniul sanitar niciodată. În Franţa a lucrat ca voluntar al Crucii Roşii, dar acum este angajat al organizaţiei, pe care o slujeşte tot timpul, nu doar în orele de program.
Ioan Petrulea ne-a spus povestea sa: „Sunt plecat din ţară de 3 ani. E uşor de găsit motivul: nu ai unde să te angajezi, sau nu eşti plătit, sau îşi bat joc de tine, lucrezi pe datorii. Am fost nevoit să plec şi să-mi abandonez ţara pentru a gasi un loc unde voi putea găsi acestea.
La început a fost extraordinar de greu, dormeam pe unde apucam, pe afară, prin parcuri, pe bănci apoi am cunoscut o familie de profesorii francezi care m-au ajutat şi susţinut tot timpul: ei mi-au oferit posibilitatea de-a lucra. Lucram şi în pauza de masă dispăream să nu mă vadă alţii că n-am mâncare sau o ţigară, apoi, seara, dormeam pe unde apucam. Încet-încet am urcat în viaţă şi după ce am obţinut toate actele am jurat că niciodată nu voi uita de unde am plecat, deci am intrat benevol în Crucea Roşie. Aşa pot să-i ajut pe cei care sunt în dificultăţi, aşa cum am fost eu cândva”.
Ioan Petrulea a făcut un stagiu de paramedic pe care l-a absolvit cu nota 9,57. Chiar dacă nu consumă alcool, atunci de bucurie vinţanul nostru a băut o bere.
„Am participat în mai multe misiuni, printre care Siria şi Madrid. În asemenea situaţii suntem văzuţi ca nişte îngeri, toată lumea e bucuroasă de prezenţa noastră, de ajutorul nostru. E adevărat că există şi riscuri, dar am fost cazaţi în tabăra IFOR. De multe ori plângi când vezi câtă suferinţă există şi ai vrea să faci orice să alungi durerea şi tristeţea celor din jurul tău. Oameni nevinovaţi care în loc să-şi trăiască zilele aşa cum pot sau doresc, nu au ocazia din cauza unor grupuri de fanatici care fără inimă lovesc în oamenii de rând pentru a se face ascultaţi de guverne… Sunt situaţii în care găsim sânge peste tot, strigăte, bucăţi sau jumătăţi de corpuri umane şi tu trebuie să fii tare, să alungi durerea lor, să-i faci să înţeleagă că totul va trece, să-i vindeci. Chiar dacă am participat, particip şi voi participa, nu mă consider şi nu sunt un erou. Sunt mândru de tot ceea ce fac”, ne mai spune Ioan Petrulea.
Cu asta se ocupă Ioan Petrulea în Franţa, recunoaşte că-i place. Spune că pompierii, cei de la Poliţie şi Crucea Roşie sunt toţi uniţi, ca o familie. Crucea Roşie franceză are doar în Oraşul Pau aproximativ 1.500 de angajaţi şi voluntari.
Iulian Brok