Ioan Rus: „Nu vom confunda guvernarea cu puterea”
Prezent la Alba Iulia pentru instalarea noului prefect, Dan Coriolan Simedru, ministrul de Interne Ioan Rus a spus că toată lumea trebuie să realizeze faptul că între slujirea interesului comunităţii, interesului naţional şi interesului de partid sunt prioritare primele două.
“Să sperăm că prin alegerile acestea şi prin alegerile din toamnă, noi vom reuşi să consolidăm un anume tip de act managerial la nivelul prefecturilor, al judeţelor, al primăriilor dar şi la nivel naţional, care să excludă o parte din obiceiurile pe care le-am avut până acum. Să sperăm, de asemenea, şi este chiar o promisiune, că noua conducere a ţării nu va confunda guvernarea cu puterea. Acestea sunt două lucruri distincte şi nu se suprapun”, a spus Ioan Rus.
Ministrul de Interne a dat exemplul Germaniei unde, pentru interesul naţional, partidele de stânga şi dreapta guvernează împreună.
“Până la urmă, şi noi va trebui să ne învăţăm cu aceste lucruri. Rămâne teren competiţional între partide, dar unde este vorba despre interesul naţional trebuie să găsim resurse şi să ne înţelegem cu toţii şi atunci şi ţărişoara aceasta a noastră va evolua mai repede şi mai bine”, a mai spus Ioan Rus. Sorin Poparadu