Ion Dumitrel, mirat şi el că a ajuns colonel

25 iunie 2012 15:420 comments

În anul 2010, preşedintele Consiliului Judeţean Alba a fost avansat în grad de către ministrul Apărării de la acea vreme, generalul Gabriel Oprea (partenerul de guvernare al PDL-ului). În perioada 2010-2011, ministrul Oprea a făcut zeci de avansări în grad. Numeroşi membri ai PDL-ului şi simpatizanţi ai PDL-ului, ziarişti, foşti miniştri, deputaţi au ajuns peste noapte colonei. Printre aceştia se numără şi Mircea Hava (de la locotenent la colonel), Ştefan Bardan (de la sublocotenent la colonel) şi Ion Dumitrel (de la locotenent la colonel).
Întrebat de ziarişti, Ion Dumitrel a încercat să explice situaţia numirii sale în grad de colonel:
– Aţi ştiut de această avansare în grad?
– Am primit nişte grade, dar n-am ştiut cum au ajuns la mine, asta chiar n-am ştiut. De ce, cum, ce s-a întâmplat, nu ştiu.
– Deci aţi fost ridicat în grad fără să fiţi anunţat?
– Da. Mi-au venit şi mie odată, probabil în 2010. Le am acasă. Sunt colonel. Am trecut de la locotenent la colonel. Dar cine m-a făcut?
– Ministrul Gabriel Oprea?
– Dar n-am ştiut asta. Trebuie să-i mulţumesc? La ce mă ajută?
– La pensie. E pensia mai mare…
– Vreau să vă spun că la 85 de ani o să mă pensionez, aşa că n-o să mă ajute la pensie. Cu ce o să mă ajute la pensie? Eu nu sunt activ, sunt în rezervă. Am fost în rezervă tot timpul. Iulian Brok

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com