IPS Andrei, favorit la scaunul mitropolitan de la Cluj
Astăzi la reşedinţa Patriarhală de la Bucureşti va avea loc Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul şedinţei vor avea loc alegerile pentru scaunul de mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Cele două propuneri pentru această funcţie, venite în urma Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului şi a şedinţei Adunării Eparhiale, sunt IPS Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Alba Iuliei şi PS Irineu Bistriţeanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În cadrul şedinţei de astăzi ar mai putea veni o propunere pentru scaunul mitropolitan de la Cluj, cel mai vehiculat nume fiind cel al PS Ioan Sălăjeanul, episcopul Harghitei şi Covasnei.
Cele mai mari şanse de a-i urma pe tronul mitropolitan de la Cluj lui Bartolomeu Anania le are, din câte se pare, IPS Andrei Andreicuţ, care a obţinut şi la Sinodul Mitropolitan de la Cluj un număr mai mare de voturi decât PS Irineu Bistriţeanu. (S.P.)