Măsuri ale inspectorilor DSVSA Alba în perioada sărbătorilor pascale
În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada sărbătorilor pascale, când în mod tradiţional consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil, este necesară intensificarea acţiunilor de supraveghere sanitară veterinară. Se impune întreprinderea unor măsuri suplimentare concentrate asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte produse sau alimente de origine animală.
Inspectorii DSVSA Alba vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi vor sancţiona orice încălcare a prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. La nivelul DSVSA, la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitare veterinare zonale, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale va fi asigurată permanenţă inclusiv sâmbata şi duminica. În perioada sărbătorilor de primăvară, se pot sacrifica miei şi în alte puncte/centre de tăiere, organizate de autorităţile locale în locuri/spaţii, special amenajate numai pentru o perioadă limitată de timp. Aceste centre vor funcţiona sub supravegherea unui medic veterinar oficial.
Este interzis transportul cărnii în alte locuri în scopul comercializării şi expunerea pentru o perioadă prelungită de timp la temperatura mediului ambiant.
Sacrificarea mieilor în gospodăriile populaţiei
Ovinele se pot sacrifica pe toată perioada anului, în gospodăria proprie, numai pentru consum propriu în familie; este interzisă comercializarea cărnii de miel pentru consum public direct din gospodăria proprie.
La desfacerea de către producătorii individuali din sectorul gospodăriilor populaţiei a laptelui şi produselor lactate în pieţele agroalimentare sau în spaţiile special destinate şi autorizate, se vor respecta următoarele norme: etichetarea produselor expuse la vânzare; laptele şi produsele lactate se vor expune numai în sectoarele rezervate acestui scop, pe tăvi emailate sau din material plastic şi numai sub vitrină protectoare; ambalarea produselor se va face cu hârtie albă, curată şi neimprimată, folie de polietilenă sau folie metalizată; producătorii individuali vor purta în mod obligatoriu, echipament de protecţie corespunzător, curat, de culoare albă ( halat, şorţ şi bonetă care să acopere tot părul).
Ouăle destinate consumului uman
Se interzice comercializariea ouălor cu coaja crăpată sau lovită şi a oualor de raţă. Se va interzice comercializarea produselor şi a alimentelor de origine animala în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzatoare. Crinela Toader