MIERCURI LA ALBA IULIA S-a inaugurat Dispeceratul Integrat Medical – ISU – Ambulanţă

31 octombrie 2012 16:120 comments

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” Alba a inaugurat miercuri, Dispeceratul Integrat Medical – ISU – Ambulanţă. Acesta este parte a proiectului Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii şi a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi face posibilă îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă şi în urgenţe medicale la nivelul judeţului Alba.
Realizarea dispeceratului a fost posibilă şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba proiectul fiind parte a Acordului de cooperare pentru aplicarea Proiectului de interes public judeţean „Creşterea eficienţei intervenţiilor medicale de urgenţă calificată în judeţul Alba”, încheiat între CJ Alba şi ISU „Unirea” Alba, în 12.07.2012. Scopul Dispeceratului Integrat Medical este de reducere a timpului de răspuns pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă de pe teritoriul judeţului Alba.
Prin serviciile Dispeceratului Integrat Medical, se va asigura un transport medical asistat eficient, reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi creşeterea capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie.
Dispeceratul este amenajat în clădirea ISU Alba, care a fost refuncţionalizată prin amenajarea unor încăperi de sediu, reabilitarea instalaţiilor termice şi sanitare, mobilier, achiziţionarea de obiecte uz casnic, reabilitarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică, instalaţie de climatizare în sala serverelor, aparatură aer condiţionat, laptop, calculator, imprimante laser, elemente şi consumabile de reţea, TV LCD pentru încăperea SMURD, monitoare TV LCD pentru dispecerat.
Echipajul TIM SMURD este format din subofiţeri cu pregătire paramedicală (absolvenţi ai cursurilor de prim-ajutor calificat), angajaţi ISU.

l Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com