În privinţa educaţiei fizice nici ministrul Daniel Funeriu susţinut de proaspăta grevista Oana Badea, nu s-a lăsat mai prejos şi a venit cu o “soluţie bombă” scoţând acest obiect din rândul celor susţinute, până acum, la examenul de bacalaureat. Nu crede oare doamna ministru şi cei care aprobă aceste modificări că, dacă suntem preocupaţi de competenţele digitale, de cele lingvistice de comunicare orală în limba română sau de conversaţia într-o limbă străină de circulaţie internaţională, ar trebui să fim preocupaţi şi de potenţialul biomotric al absolvenţilor de liceu, mai ales că, suntem “campioni europeni” la bolile cardio-vasculare şi tindem să devenim o ţară de obezi şi de cocoşaţi, irecuperabili? După ce că ne “cocoşesc” destul liderii europeni mai venim şi noi cu “cocoşeli” autohtone, care peste ani, ne vor afecta starea de sănătate.
Marii miniştri ai învăţămăntului au avut iniţiative notabile şi în privinţa educaţiei fizice şi am să-i reamintesc doamnei Andronescu doar câţiva: Spiru Haret “marele ministru” cum l-a numit Nicolae Iorga, a introdus obligativitatea practicării jocului de oina în şcoli, ba mai mult, prin circulara nr.18398/1898 a solicitat tuturor primăriilor din ţară să găsească un spaţiu de c.c.a. 100/80 m care să fie pus la dispoziţia şcolilor pentru practicarea jocului de oină. Dr. Constantin Angelescu, fost ministru al Instrucţiunii Publice în perioada 1918-1937, cu întreruperi, în 11 guverne, cel mai longeviv ministru, poreclit “doctorul cărămidă” deoarece în perioada ministeriatelor sale au fost construite peste 7000 de şcoli, va rămâne în “cartea recordurilor” în privinţa numărului de ore alocate acestei discipline, spunând: “După mine, dacă ar fi să impart timpul, aş da jumătate pentru cultura generală şi jumătate pentru cea fizică….Cănd am făcut Legea învăţămăntului secundar din 1928 am prevăzut câte 4 ore de educaţie fizică pe săptămână pentru fiecare clasă”. Iuliu Haţieganu, supranumit şi Hipocrate al românilor. Fiind ministrul sănătăţii în Guvernul condus de Nicolae Iorga, pentru motivul că nu i s-a aprobat un portofoliu pentru educaţia fizică, a demisionat din guvern. Şi tot el a spus: “Dacă fiul meu făcea sport, nu murea”. Ministrul învăţământului Ilie Murgulescu, a aprobat în anul 1953 experimentarea predării educaţiei fizice la clasele I-VI de către profesori de specialitate iar din anul şcolar 1969-1970 a fost generalizată în toate şcolile. Ultima reglementare în acest sens s-a făcut în mandatul lui Cristian Adomniţei, prin Legea nr. 149/2007.
Doamnă ministru Ecaterina Andronescu, într-un articol intitulat “Sărăcia şcoli şi cinismul contemporanilor”, publicat în „Tribuna învăţământului” nr.754-755 din 12 iulie 2004, făceam apologia necesităţii stringente ca şi cei săraci să fie sprijiniţi pentru a putea să acceadă la şcoli înalte. În aceste sens aminteam faptul că după înfiinţarea primelor şcoli cu predare în limba română de la Blaj – “Mica Romă” cum l-a numit marele nostru poet Mihai Eminescu – pentru sprijinirea copiilor săraci, dornici de învăţătură, s-a constituit “Fundaţia beneficiului de pâine” sub formă de “ţipău” precum şi fonduri, cum au fost “Fondul Romanţai, Vancea, Şuluţan, Bobian” etc. de care au beneficiat studenţi precum Al. Papiu Ilarian, memorandistul dr. Ion Raţiu, Titu Maiorescu, Ion Agârbiceanu şi alţi. Nu mică mi-a fost surprinderea când la numai două luni de la apariţia materialului, sub ministeriatul d-lui Alexandru Athanasiu, să apară Programul de protecţie socială intitulat “Bani de liceu”, valabil şi astăzi. Şi tot legat de “Şcoala ardeleană” vă reamintesc faptul că în perioada 1782-1794 Gheorghe Şincai, în calitate de director al tuturor şcolilor române din Ardeal, a înfiinţat şi reorganizat mai mult de 300 de şcoli elementare săteşti. De aceea, dacă după alegerile din decembrie a.c. veţi fi în continuare ministrul educaţiei, poate că n-ar fi lipsit de importanţă să reflectaţi şi asupra următoarelor lucruri: 1.Să identificaţi toate şcolile desfiinţate în timpul mandatului domnului Funeriu şi acolo unde este necesar, să le reînfinţaţi. Cel puţin în Munţii Apuseni, viaţa a fost şi încă este atât de grea, încât se spune că moţii nu-şi mai plâng nici morţii. Despre copii şi drumul spre şcoală sunt prea multe de spus. În timp ce uni copii sunt duşi la şcoală cu microbuse sau maşini luxoase, aici, pe timp de iarnă, cei mici sunt duşi în spate, de către părinţi. Acest “sport” se practica la noi şi acum o sută de ani. Şi atunci unde este egalitatea de şanse 2.Poate că n-ar fi rău ca în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor să iniţiaţi un proiect de lege, sau să-i propuneţi primului ministru elaborarea unei HG prin care, fiecare primărie, funcţie de numărul locuitorilor şi de potenţialul economic, să fie obligată să susţină financiar şcolarizarea unui anumit număr de studenţi. Abia s-ar reduce numărul panseluţelor plantate la ordinul edililor locali.
Prof. pensionar Eugen URSU
Alba Iulia