Nou program de vizite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba
În conformitatea cu noile reglementări stabilite de Ministerul Sănătăţii, Spitalul Judeţean Alba a fixat programul de vizită.
Conform declaraţilor conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba pot primi vizite de luni până vineri între orele 15:00 şi 20:00, iar sâmbăta şi duminica între orele 10:00 şi 20:00. Pentru secţia de terapie intensivă este stabilit un program special, mai scurt, afişat la intrarea în ATI. Pentru secţia de nou-născuţi, conducerea spitalului intenţionează amenajarea unui spaţiu special destinat vizitelor. Există şi un program destinat discuţiilor între medici şi aparţinători, orar afişat la intrarea în fiecare secţie.
În saloanele cu mai mult de patru paturi, maxim şase aparţinători vor putea sta concomitent. Aceştia sunt rugaţi, de asemenea, să părăsească salonul pe durata aplicării tratamentelor, a meselor principale ale pacienţilor, dar şi atunci când se face curăţenie.
Timp de o lună de zile se va monitoriza numărul infecţiilor nosocomiale (infecţii dobândite în cursul spitalizării) pentru a vedea care este impactul noului program de vizite.
Sorin Poparadu