O nouă licitaţie pentru vânzarea Cupru-Min Abrud
Vineri, 6 aprilie 2012, întâlnirea dintre Ministerul Economiei şi canadienii de la Roman Copper Corp a eşuat: canadienii au refuzat să semneze contractul de cumpărare al societăţii Cupru-Min Abrud.
Societatea Cupru-Min Abrud a fost scoasă la licitaţie (în 26 martie 2012) la preţul de 57 milioane de euro, canadienii câştigând cu oferta lor: 200,77 milioane euro.
În negocierile de vineri, 6 aprilie, canadienii au refuzat să îndeplinească cele 3 condiţii impuse de Ministerul Economiei:
1.Un depozit colateral în valoare de 32,27 milioane euro
2.Să accepte publicarea imediată privind tranzacţia
3.Plata acţiunilor Cupru Min Abrud să fie făcută în maxim 30 de zile.
Prin contract, firma canadiană mai era obligată să investească în infrastructură şi protecţia mediului.
„Suntem pregătiţi să reluăm procesul de privatizare a Cupru-Min Abrud”, a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode.
O serie de analişti economici şi politici au criticat graba şi preţul scăzut cu care statul român a încercat să vândă Cupru-Min Abrud, societate care deţine 60% din rezervele de cupru ale României.
Scandalul a luat amploare după ce s-a descoperit că societatea Cupru-Min Abrud a fost subevaluată de o firmă de apartament din Alba Iulia. Preţul evaluat: 57 milioane euro, deşi firma din Abrud are rezerve de cupru şi aur în valoare de 7,5 miliarde euro. Iulian Brok