Zilele acestea am fost cu toţii şocaţi de dezvăluirile privind salariile exorbitante ale unor privilegiaţi ai sistemului, pentru care am putea spune că Raiul lor este aici pe pământ. Fiind în Postul cel Mare îmi îngădui să spun o pildă pe care sunt convins că multă lume o ştie. Se spune că un om stătea îngândurat şi privea în depărtare, de-a lungul unei plaje. Pe nisip se vedeau urmele paşilor care semănau cu cele ale doi oameni care au mers alături. Un rând de urme reprezenta drumul vieţi lui iar celelalte erau urmele paşilor lui Dumnezeu, care l-a călăuzit îndeaproape toată viaţa. La un moment dat, omul a văzut că pe o anumită lungime a plajei erau doar un singur rând de urme şi crezând că sunt ale paşilor săi, iar Dumnezeu l-a părăsit, a început o reconstituie ca să vadă în ce perioadă a vieţii sale s-a petrecut această despărţire. A constatat că ea corespunde unei perioade în care a fost foarte grav bolnav, când viaţă lui atârna de un fir de aţă. Crezând că în acele momente Dumnezeu l-a părăşit, omul s-a aşezat în genunchi şi cu obrajii plini de lacrimi şi-a îndreptat privirea către Ceruri spunând: Doamne Dumnezeule, atunci când mi-a fost cel mai greu în viaţă, când eram bolnav şi aveam copii de crescut, cu ce team supărat aşa de tare de mai părăsit? Şi nu mică i-a fost mirarea când, în secundele următoare, de undeva din Înaltul Cerului, omul a „auzit” glasul lui Dumnezeu care i-a răspuns: Eu nu te-am părăsit niciodată fiule, acelea sunt urmele paşilor mei iar atunci te-am purtat pe braţe.
Omul simplu, omul nevoiaş ştie cel mai bine aceste lucruri de aceea în momentele cele mai grele ale vieţii spune: facă-se voia Ta Doamne sau cum o vrea bunul Dumnezeu şi niciodată nu-şi pierde speranţa sau nu pune la îndoială ajutorul acestuia. Numai că revenind la pilda de mai sus se pare că unii dintre semenii noştri au fost şi sunt purtaţi mai tot timpul pe braţe, din mila lui Dumnezeu, îar cei care tot prin voinţa lui au ajuns să ne hotărască destinul vieţii aici în ţară şi pe pământ, i-au lăsat pe unii să se târască aşa cum pot şi doar din când în când îşi mai amintesc de ei aruncându-le câteva fârâmituri de care, în sărăcia lor, se bucură mulţumindu-i celui de sus şi pentru puţinul acesta. Aceşti „apostoli politici” pe care Dumnezeu nea îndemnat să-i votăm fie pentru a ne merge mai bine sau poate pentru a ne pedepsi într-un fel, nu pot invoca nici o scuză că anumite legi au fost gândite prost. În regim de urgenţă se pot modifica fără nici o problemă. Cum este posibil ca un om sau doi să câştige de la stat, într-o lună, mai mult decât toţi profesorii unui liceu, la un loc, sau toţi medici de la un spital judeţean. Ruşine tuturor celor care au tolerat asemenea nedreptăţi indiferent că se numesc, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc sau Victor Ponta. Un Guvern care are 70% susţinere parlamentară nu poate invoca faptul că nu are pârghiile necesare modificării unor asemenea aberaţii politice.
Referitor la Legea pensiilor, după opinia mea, printr-un singur articol s-ar putea aduce corecţiile necesare astfel încât majorările sau indexările pensiilor să fie făcute, în viitor, în aşa fel încât să-i favorizeze, în primul rând, pe cei mai săraci fără ca statul să facă eforturi bugetare suplimentare. Motivul care mă determină să fac această afirmaţie este că odată ce ne-am pensionat singura obligaţie a statului faţă de noi este să ne plăească pensia calculată după principiul contributivităţii. Pensionarul nu mai contribuie cu nimic la creşterea productivităţii muncii, la crearea de plus valoare, de aceea statul ar trebui ca în continuare să-i trateze în mod egal. Repet – în mod egal. Cu alte cuvinte, majorarea pensiilor sau indexările să nu mai fie făcute prin aplicarea unui procent la pensia fiecăruia ci fondul total de pensii să fie majorat cu procentul pe care guvernul îl poate suporta după care, suma rezultată să fie împărţită la numărul total de pensionari. Câtul acelei împărţiri ar reprezenta o sumă de bani care se va adăuga în mod egal la pensia fiecăruia. Să luăm ca exemplu un pensionar care primeşte 350 lei pe lună şi un altul care are o pensie de 4000 de lei. Aşa cum au fost indexate pensiile cu începere de la întâi ianuarie 2013 celui cu pensia de 350 lei i-au revenit în plus 14 lei în tinp ce al doilea a primit 160 de lei in plus. Din această indexare, raportat la preţul unei pâini de 4 lei, primul îşi poate cumpăra 3 pâini şi jumătate în timp ce al doilea 40 de pâini. Dacă procentul s-ar fi aplicat la fondul total de pensii iar suma rezultată (174) era împărţită în mod egal, la cei doi, fiecare ar fi primit în plus câte 87 de lei. Pentru cel cu 350 lei pensie această majorare ar fi însemnat o creştere substanţială.
Lansez această provocare către parlamentarii din judeţul Alba, de la putere şi din opoziţie, poate vreunul, sau toţi împreună, vor avea curajul să facă un amendament de modificare a Legi pensiilor pornind de la această idee. Nu văd de ce o astfel de corecţie nu ar fi acceptată de preşedintele Traian Băsescu sau cineva ar putea-o contesta la Curtea constituţională. De fapt, fiindcă a venit vorba despre domnul Traian Băsescu trebuie să le amintesc politicienilor unul dintre adevărurile spuse de domnia sa. Pentru a rezolva anumite lucruri trebuie să existe voinţă politică. De aceea, fiindcă suntem în Săptămâna Mare, mă rog Tie Doamne şi spun: Dumnezeule bun, luminează minţile politicienilor români, îndreaptă-le privirea şi deschidele sufletele spre cei care au mai mare nevoie de ajutor. Amin.
Prof. pensionar Eugen URSU, Alba Iulia