Prefectul Ştefan Bardan, la final de mandat

10 mai 2012 15:370 comments

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul demis Ştefan Bardan şi-a prezentat în mare raportul de activitate înainte de a preda ştafeta noului prefect Dan Simedru, a cărui numire nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial.
Ştefan Bardan a declarat că în perioada în care s-a aflat la conducerea acestei instituţii a încercat să schimbe imaginea instituţiei în primul rînd prin iniţializarea unui dialog între prefect şi angajaţi dar şi a unui dialog cu administraţia judeţeană şi cu administraţiile locale pe toate palierele. Acesta a declarat că în mandatul său au fost mai puţine acte atacate în contencios. O realizare cu care prefectul Ştefan Bardan s-a mândrit a fost faptul că în mandatul său, Instituţia Prefectului a iniţiat scrierea şi promovarea de proiecte europene. Mai precis, s-au scris trei proiecte europene din care unul a fost câştigat, unul nu iar al trelea este pe punctaj de eligibilitate şi se aşteaptă un răspuns.
Tot în mandatul prefectului Ştefan Bardan a fost desfiinţat Corpul de Control al Prefectului pentru ca Instituţia să nu mai fie un „bau-bau” pentru diferite instituţii sau agenţi comerciali, mergându-se în verificări doar în urma unor sesizări. De asemenea mandatul lui Ştefan Bardan a fost unul agitat din punct de vedere al mişcărilor sociale, fiind probabil mandatul în care au existat cele mai multe mitinguri şi proteste, rezultate într-o mare măsură datorită măsurilor guvernărilor trecute.
Un lucru interesant este şi faptul că Ştefan Brdan a lucrat cu 7 subprefecţi, care au provenut de la PNL, PDL, PSD şi UDMR.
După predarea mandatului Ştefan Bardan se va întoarce în funcţia de director comercial la APA CTTA Alba urmând să revină şi în viaţa politică în cadrul PDL Alba. Sorin Poparadu

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com