Preţul mărfurilor nealimentare a crescut, în Alba, cu 0,17 la sută

20 mai 2012 11:370 comments

În luna aprilie, comparativ cu luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 0,11 la sută, iar la mărfuri nealimentare s-a înregistrat o creştere cu 0,17 la sută, procent înregistrat şi în cazul serviciilor, ne-a informat ec. Ioan Crişan, directorul Direcţiei Regionale de Statistică Alba.
Comparativ cu luna martie, creşteri semnificative de preţuri au fost înregistrate la: mărfuri alimentare – citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit cu 2,58 la sută, iar fructele proaspete ne costă mai mult cu 1,66 la sută; mărfuri nealimentare – preţul combustibililor a crescut cu 0,57 la sută; servicii – costurile îngrijirilor medicale sunt mai mari cu 0,38 la sută, iar în cazul altor servicii preţurile s-au majorat cu 0,33 la sută.
Scăderi de preţuri semnificative, comparativ cu luna martie a acestui an, s-au înregistrat la: mărfuri alimentare – la ouă – cu 16,06 la sută şi la cartofi – cu 3,62 la sută. Comparativ cu luna decembrie 2011, creşteri importante de preţuri au fost înregistrate la: mărfuri alimentare – citricele şi alte fructele meridionale s-au scumpit cu 10,39 la sută, legumele şi conservele de legume ne costă mai mult cu 10,15 la sută, pentru fructele proaspete plătim mai mult cu 8,39 la sută, iar pentru ouă cu 6,71 la sută; mărfuri nealimentare – preţul combustibililor a crescut cu 3,58 la sută, iar cel la tutun şi ţigări cu 2,67 la sută; servicii: pentru îngrijirea medicală plătim mai mult cu 1,37 la sută, iar pentru transportul auto cu 1,32 la sută. Scăderi de preţuri semnificative, comparativ cu luna decembrie 2011, s-au înregistrat la energie termică – cu 0,64 la sută. Crinela Toader

Leave a Reply


WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com