Prezenţă scăzută la simulările pentru bacalaureat şi evaluarea naţională
Joi elevii de liceu au susţinut proba la matematică şi istorie, iar elevii de gimnaziu au avut proba la limba şi literatura română din cadrul simulărilor pentru bacalaureat şi evaluarea naţională.
Pentru liceeni simularea a fost în funcţie de profil: matematică sau istorie, iar din 3.779 înscrişi au fost prezenţi 2.779 adică 73,53%. La evaluarea naţională, la proba de limba şi literatura română au fost prezenţi 3.234 din 3.387 înscrişi adică 95,51%.
Amintim că la proba de matematică elevii de clasa a VIII-a au avut o prezentă de 94%, iar la proba de limba şi literatura română prezenţa a fost de 76,4% pentru elevii de liceu. Singura disciplină unde prezenţa a fost de 100% pentru ambele generaţii a fost limba maternă.